Zeita

Mesajul acestei săptămâni și al acestei lunii vine din partea Zeiței!

Ce înseamnă această energie a Zeiței?

Dimensiunea Zeiței invită femeia la regăsirea naturii sale Divine! În aceste timpuri nu mai poate fi vorba de a te adresa unei zeiței anume, aflate în exteriorul tău, ci a descoperi această stare, acest nivel de conștiință în interiorul propriu. Înseamnă a descoperi și iubi propria putere feminină, subtilă, sacră, intrând astfel în conexiune și comuniune cu iubirea din ea însăși.

Lumea întreagă va beneficia de o reală transformare, atunci când toate femeile se vor deschide spre a celebra această dimensiune sacră a lor, iar bărbații vor onora sacralitatea deopotrivă a femininului și a masculinului.

Prin urmare, în perioada ce urmează suntem invitate să ne conectăm la acest aspect extrem de profund din noi, căci doar astfel ne putem dezvălui nouă însene această dimensiune unică, sacră.

Trăim timpuri în care suntem chemate să descoperim această lume interioară, să învățăm să ne raportăm la ea și să începem să trăim ghidate de ea în fiecare aspect al vieții noastre. A fi spiritual nu înseamnă a desfășura activități spirituale sau a avea cunoaștere spirituală ci înseamnă a trăi prin această dimensiune sacră din interiorul tău în fiecare secundă contopindu-te cu ea și fiind ea în lume.

Fiecare respirație a ta este sacră! Trăiește știind aceasta!

O săptămână și o lună trăite în bucuria Adevărului!

Din iubire, Alice

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166

 

 

Bucuroasa

105911597_2657329501256229_5084793931171754349_n

Mesajul acestei săptămâni, în contextul acestor energii puternice generate de Solstițiu de vară, Eclipsă de soare, Lună nouă și foarte curând Sărbătoarea Sânzienelor vine din partea Bucuroasei! Minunat …

Despre ce povestește energia sa?

Energia Bucuroasei ne vorbește despre momentul în care îți dai voie, îi permiți creativității tale autentice să-și deschidă aripile, căci ai cunoscut aprecierea de sine.

Bucuroasa este rezultatul accesării echilibrului interior, a stării de încredere în darurile interioare, fiind în același timp conștientă de nevoile lumii exterioare.

Bucuroasa intră în viața ta pentru a te elibera de dureri și de lipsuri!

Când o femeie se simte pustie sau rece (privată de bucurie) sau se îndoiește de puterea sa lăuntrică sau de cine este ea cu adevărat, are nevoie să se reconecteze la focul feminin al sufletului său, la căldura din ea.

Astfel, ea începe să scoată din subconștient și să elibereze pe rând și cu blândețe rănile care au făcut-o să sufere, și au determinat-o să-și ascundă identitatea feminină. Descoperă răni și evenimente marcante pe linia descendenței sale feminine și le eliberează, pentru a pune capăt suferințelor pe care femeile le-au îndurat de generații. Simte să participe la eliberarea inconștientului colectiv, care poartă încă marca supunerii și a negării principiului feminin.

Adu în câmpul ființei tale bucuria spontană, cea care se revarsă din interiorul tău către lume; bucurie care nu are nimic personal, egoist, dimpotrivă (bucuroasa este o solitară), și care te încălzește pe tine și inimile ființelor pe care le întâlnești în cale. Alătură-te acestei mari sărbători a bucuriei!

Dacă toți bărbații și toate femeile ar reuși să acceadă la bucuria lor interioară, umanitatea ar fi una vindecată!

O săptămână plină de bucurie!

Din iubire, Alice

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166

 

Vânătoreasa

vanatoreasa

Mesajul acestei săptămâni vine din partea Vânătoresei!

Haideți să vedem împreună despre ce ne vorbește energia ei:

Energia Vânătoresei este chemarea la activarea naturii noastre instinctuale, terestre, aventuroase, atât de necesare în recăpătarea puterii de decizie și capacitatea de autonomie.

Vânătoreasa ne trezește natura de felină, leoaică, panteră sau jaguar, învățându-ne să ne folosim simțurile pentru a ne vâna orice slăbiciune și vulnerabilitate; a identifica acele limitări, ezitări și judecăți negative de sine (ceilalți sunt mai buni decât mine…; nu sunt în stare …; nu voi reuși niciodată …; mai bine renunț de tot … etc) și deasemenea ne dă puterea și hotărârea de a ne recâștiga forța de auto-realizare și de a ne atinge scopul.

Un foarte bun arcaș spiritual, asemeni zeiței Artemis, ne învață să țintim sus, să ne urmăm impulsul forțelor creatoare, să simțim că suntem capabile de reușită și de a decide pentru noi înșine.

De multe ori femeile au fost și încă sunt vulnerabile și vinovate imediat ce vor să acceadă la adevărata lor esență feminină. După ce s-au pus multă vreme în pielea altcuiva, cu precădere a bărbaților, slujind visele lor sau încercând să devină asemenea lor, această energie vine să le ajute să-și găsească echilibru, să învețe să creeze din energia lor feminină, din autenticitate.

Vânătoreasă te îndeamnă să nu mai amâni, să dai la o parte îndoielile și dezamăgirile, să-ți regăsești echilibrul și să nu te mai lași condusă de curente creatoare exterioare ție!

Deasemenea îți amintește despre necesitatea de a fi în contact cu corpul tău fizic, cu forțele terestre, cu nevoile tale vitale de hrană, îngrijire, apropiere de natură, relații, joacă, iubire …

Este timpul să îți pui întrebările potrivite privind proiectul tău de viață!

O săptămână plină de hotărâre, inspirație și echilibru!

Din iubire, Alice

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166

Starea de Exil

Exil

Mesajul acestei săptămâni ne aduce în prim plan o temă profundă: starea de exil și cheia de a ieși din ea. Este un mesaj învățător, ce ne îndeamnă să privim la modul în care ne deschidem spre noi și spre viață și cum acest lucru ne poate influența în mod fundamental.

Este cu atât mai important, cu cât în acestă lună, suntem chemate să deschidem în noi dimensiuni noi de relaționare, descoperind astfel tainele iertării și iubirii.

Ce înseamnă starea de exil sau energia exilului?

Ne aruncăm în brațele exilului ori de câte ori ne îndepărtăm de forțele Vieții și/sau ne închidem capacitățile de expresie și de manifestare. Neîncredere în Viață și în ceilalți ne fac să ne adâncim în separare, în gânduri negre, oprind în noi flow-ul creativ, curgerea și bucuria.

Cel mai mult însă starea de exil este resimțită ca o stare de separare, de rupere de Sine. Prin urmare este nevoie să refacem acestă conectare, să ne descoperim noi nouă cu scopul de a ne accepta cu blândețe și de a simți profund bucuria de a exista. Marea revelație o dată cu reamintirea de Sine este Iubirea de Sine ca întreg unitar.

A venit momentul să ne eliberăm de trecut! Să purificăm conștiința noastră de teme ca: singurătate, abandon, victimă. Să deschidem larg porțile închisorii interioare pentru a lăsa liber întregul nostru potențial de comunicare, expresie și manifestare. Permite rănilor emoționale să se vindece, împăcând în tine relațiile cu familia, lumea și cu Dumnezeu. Descoperă sensul profund al Vieții, lasă-te purtată de Iubirea de Sine și astfel de toți și toate.

Îndrăznește să fii tu însăți, dă frâu liber comunicării și expresiei creative!

Deschide ochii … contemplă … bea și hrănește-te, căci și tu te scalzi în iubirea necondiționată a Mamei Pământ; respectă valorile femininului, femeile, oamenii în general pentru ca sentimentul de universalitate să dizolve sentimentul de exil.

O săptămână plină de tainele și frumusețea Femininului, pe care vă doresc să o gustați din plin! Fie Vindecare, fie Iubire, fie Frumusețe, fie Unitate!

Din iubire, Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166

Arborele Soare

Arborele Soare

Mesajul acestei săptămâni vine din partea Arborelui Soare:

Acest arbore este Energia Soarelui.

Energia Soarelui reprezintă lumina, căldura, strălucirea … este Sursa Vieții.

În multe tradiții Soarele a reprezentat manifestarea Divinității, el se află în centrul lumii așa cum inima se află în centrul ființei. Este simbolul sub care ne naștem, partea masculină, Yang, partea activă, vitalitatea, conștiința clară, partea care strălucește din noi.

Acest Arbore Soare este cel ce încălzește și luminează pământul. Are legătură cu vitalitatea noastră, cu plexul solar (Manipura Chakra), vizând curajul de a ne urma aspirațiile, talentele, de a avea încredere în forța vieții și de a o lăsa să strălucească prin toată ființa noastră.

De multe ori de-alungul timpului femeile au renunțat, au sacrificat această putere, uneori cu prețul căldurii și luminii lor. Acum, acest mesaj vine să activeze această putere, și ne îndeamnă să o urmăm. Să reactivăm copilul solar, spontan, creativ, pur … mai ales într-o zi în care sărbătorim copiii, inclusiv dimensiunea copilului nostru interior 🙂 și începutul verii . Acest copil ne poate re-arătă bucuriile noastre simple, curate, bucuria de a îmbrățișa viața cu entuziasm.

În această săptămână avem posibilitatea de a ne conecta la lumina din noi, de a acționa cu spontaneitate și curaj, de a-i da voie să strălucească, să încălzească, să ne înalțe … Putem fi acest Arbore Solar plin de rod, care își revarsă razele spre lume, fără a ne strădui să facem aceasta, ci doar prin a fi ceea ce suntem, prin a radia fără limitare, frici, blocaje, aceasta dimensiune luminoasă și vibrantă.

Descoperă modalități de a te exprima, de a te manifesta; ascultă-ți dorințele adânci, dă-ți voie să crești, să te miști pe o arie mai vastă și mai animată a vieții. Fii cât mai des tu însuți, ascultă vocea interioară a copilului lăuntric și las-o să te inspire.

Simte cum ești un arbore imens de lumină sub care se așează numeroase ființe pentru a se hrăni și a împărtăși momente intense.

O săptămână minunată plină de lumină și curaj!

Din iubire,

Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: UniVers of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

Reevaluarea

4444

Mesajul acestei săptămâni indică spre un proces de Reevaluare!

Imaginea de mai sus ne prezintă o femeie ce se află într-un moment de meditație sau rugăciune, aspectul întunecat din jurul său, precum și cutia neagră de la picioarele sale reprezentând vechile amintiri și tipare comportamentale din relațiile sale cu sine și cu lumea. Este momentul în care realizează că deși în jurul său poate există suficiente resurse materiale și o viață bună, totuși coroana albă de deasupra capului său și inimile albe trimit către reevaluarea vieții sale, a iubirii, și a năzuinței sale spre autenticitatea sufletului și bucuriile reale ale acestuia.

Este momentul în care simte că este chemată să trăiască mai mult din perspectivă spirituală decât materială, să se dedice Spiritului Iubirii, să permită ca viața sa să fie atinsă de lumina intensă a acestuia, eliberând-o de paloarea relațiilor lipsite de pasiune și trăire autentică.

Este un timp potrivit introspecției, meditației, ajungerii în Inima ființei noastre, pentru a reevalua valorile ce ne ghidează, intențiile ce ne conduc, un timp ce ne poate schimba complet viziunea și astfel timpul ce va veni (viitorul). Nu căuta în afara ta ceea ce se află deja în tine!

Rămâi conectată cu Sinele tău și lumina Adevărului va străluci și îți va arăta calea!

Când simțim stări de dezamăgire sau insatisfacție cu privire la aspecte ale vieții noastre sau chiar în general, este potrivit să permitem acestui proces de reevaluare să aibă loc. Conștient, să pătrundem în interiorul nostru, să găsim rădăcina problemei, să nu mai fugim în exterior sperând la o salvare.

Această reevaluare nu are nimic de-a face cu plângerea de milă, învinovățirea, sau judecata, ci este un proces conștient de observare ce ne poate revela calea de a ne cunoaște mai bine și de a învăța să ne alegem, să ne iertăm, să ne iubim și să trăim în acord cu adevărul profund, hrănitor al inimii.

O săptămână plină de claritate și prezență!

Din iubire,

Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

 

Transformarea

Transformarea

„Experimentezi schimbări profunde în acest moment, ce îți aduc binecuvântări mărețe”

Mesajul acestei săptămâni este: Transformarea

Ce mesaj mai frumos sau mai potrivit decât acesta, în aceste timpuri 🙂

În timp ce treci prin acestă perioadă de schimbare, este atât de firesc să te întrebi dacă viitorul va fi unul sigur. Acest mesaj ne asigură că suntem aici, parte a naturii firești a vieții, a ciclurilor sale de naștere, moarte și renaștere.

Pentru a putea aduce în viața ta noul, idei și manifestare nouă, este important mai întâi să permiți celor trecute să plece, să se dizolve.

Aceste schimbări sunt date pentru a fi celebrate și nu pentru a ne teme de ele.

Mulțumește celor trecute ce pleacă, îmbrățișează toate darurile și învățăturile ce ți-au fost aduse de ele, și apoi dă-le drumul.

Fii pregătită cu entuziasm pentru tot noul ce vine, pentru toate darurile ce coboară acum peste tine și lasă elementul de surpriză să te delecteze.

  • nu te îngrijora legat de sfârșituri, ele te aduc în nou;
  • rugăciunile tale au fost auzite și au spațiu acum să fie împlinite;
  • dă drumul la trecut, la vechi;
  • nu-ți face griji, totul este în favoarea ta.

Este timpul să-ți eliberezi aripile și să zbori! Să ieși din cocon, să crești și să te înveselești!

O săptămână plină de binecuvântări!

Alege din iubire,

Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

 

Zeița ISHTAR

Isthar

Mesajul acestei săptămâni vine din partea Zeiței Ishtar: Este în regulă să stabilești limite! Iubește-te astfel încât să poți spune NU cerințelor ce nu corespund adevărului inimii tale; învață să îți prețuiești energia și timpul.

Dorința sinceră de a ajuta, de a oferi un serviciu, este un lucru cu adevărat valoros și minunat. Cu toate acestea există o distincție între a dărui și a te dărui … dacă te simți obosită, vinovată sau există resentimente în actul de a-i sprijini pe ceilalți, atunci acesta nu pare a fi un ajutor nu-i așa? Această energie toxică ajunge în aceste relații și nu pot poate genera beneficii pentru nimeni.

În astfel de moment este mai bine să faci un pas înapoi și să privești adevărul. Să observi dacă în ceea ce faci, există sinceritate, autenticitate, iei deciziile din din inimă sau există resentimente.

Învățând să-ți respecți adevărul interior și limitele, ceilalți vor începe să facă același lucru atât în ceea ce te privește cât și în ceea ce îi privește. Putem transmite celor din jurul nostru că este în regulă să ai limite, este acceptabil să spui nu, începând să facem acest lucru cu noi înșine. Iată o formă de practică a iubirii de sine și de iubire a celorlați prin înțelegere, acceptare și respect.

Astfel, observă:

  • oferi prea mult? (peste puterea ta?)
  • faci lucruri din obligație sau vinovăție?
  • poți spune NU?

Apoi alege un comportament sănătos de relaționare cu tine și cu ceilalți!

Zeița Ishtar a fost onorată încă din perioada Babiloniană fiind considerată întruparea energiei feminine a lui Venus, reprezentând Energia Divină Feminină în toate aspectele sale: îngrijire, maternitate, senzualitate, fertilitate, vindecare, protecție și înțelepciune.

O săptămână cu alegeri înțelepte!

Alege din iubire,

Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

 

Regele

Regele

Bună ziua dragele mele și Hristos a înviat!

Mă bucur mult să revin cu mesajul săptămânii într-o zi atât de frumoasă, și anume, prima zi a Săptămânii Luminate. De aceea simt că mesajul ce vine spre noi este un mesaj ce nu vizează doar aceste zile ce vor urma, ci poate și timpurile ce vor urma …

Mesajul pentru această săptămână este reprezentat de cartea: Regele

În imagine putem observa reprezentarea regalității prin simbolul coroanei, una ce strălucește în partea de sus a cărții și cea de-a doua care se răstoarnă spre pământ. Existență celor două coroane ne vorbește de aspectul dualității din noi. Puterea regală ascunde două aspecte:

O parte luminoasă și strălucitoare, în măsura în care aspectul de rege, respectiv regină este unul bun, înțelept, este un aspect regal de inimă, aflat în slujba unui ideal de bunătate, de servire a vieții, și care își concentrează energiile spirituale spre o serie de acțiuni binefăcătoare lumii întregi; sau

O parte sumbră ce apare atunci când aspectul de regele/regina cade în capcana puterii folosite pentru propriile interese și scopuri și este exprimată excesiv, fără scrupule, coroana riscând să ajungă până în nisipurile mișcătoare ale controlului, dominației și ale tiraniei.

Prin urmare mesajul ce vine spre noi în această zi este unul foarte clar: această perioadă ne va face conștiente pe de-o parte de puterea noastră, de darurile cu care suntem înzestrate de Dumnezeu ce ne cheamă să ne asumăm poziția de lideri acolo unde viața ne-o cere, iar pe de altă parte ne îndeamnă să fim vigilente, să recunoaștem capcanele eului fals, care este unul egoist, orientat spre cotidian, forme materiale, acționând continuu spre a dobândi …

În fiecare femeie există un lider, ce-i poate ghida pe cei din jurul său în afara cărărilor rutinei și ignoranței, dar este esențial să devenim conștiente de puterea aceasta și să o înțelegem cu precădere ca pe o șansă minunată de responsabilizare și maturizare, de creștere și înflorire a ființei. Astfel ea ne va purta mai mult spre interior decât spre exterior, ne va purta spre ființa esențială, cea care este inspirată de vocea inimii, de feminin, cea care este altruistă, și ale cărei nevoile personale sunt depășite de chemarea  de a servi.

Vă invit astfel să aveți curaj și determinare să descoperiți aspectul regal din voi, puterea cu care ați fost înzestrate iar apoi să cumpăniți și să observați ce anume vă motivează în luarea deciziilor? Puterea este energia ta vitală, cum o folosești și pentru ce scopuri? este în ritm cu inspirația ta feminină? te apropie de esență? te eliberează? te aduce mai aproape de adevăr sau se crește pe sine ca imagine falsă în lume?

Să fim schimbarea ce o vom vedea în lume!

O săptămână luminată!

Cu dragoste, Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

Amazoana

Amazoana

Mesajul de inspirație al acestei săptămâni vine din partea Amazoanei

Ce reprezintă energia Amazoanei?

Se știe deja despre puterea și curajul amazoanelor, despre faptul că erau neînfricate iar o victorie împotriva lor era adesea celebrată mai mult decât o victorie împotriva unei armate formate din bărbați.

Ce este important însă pentru noi, în aceste timpuri să înțelegem din mesajul de conectare la această energie? În acest prezent, în zilele lumii moderne, este important să cunoaștem și să ne urmăm ambele energii interioare, și feminină și masculină, să le aducem în echilibru, să le unim astfel încât să folosim energia masculină fără a o refuza pe cea feminină.

Femeia amazoană a prezentului, deși este mânată uneori de forțele instinctive și de simțurile sale, este stăpâna calului său sălbatic și își poate domoli și ține sub control elanurile sale pasionale. Este înzestrată cu puterea voinței, arde de o intensă dorință de a fi vie, de a exista, își prea complet frâiele propriului destin și își apără cu mare curaj proiectele. Valorile sale feminine îi susțin toate acțiunile prin care servește, iar calitățile masculine îi aduc reușită și succes.

Este o chemare la trezire a femininului adânc, o ieșire din prizonieratul interior, pentru ca în final să poți renaște în adevăratul Sine. Ești invitată să-ți îmbrățișezi calitățile solare pentru a putea începe acțiunea de a echilibra în interiorul tău cele două energii: receptivă și activă.

Dansează-ți darurile, calitățile și îmbină cu grijă blândețea cu fermitatea în toate elanurile tale creative!

Aprinde-ți focul interior creator pentru a putea să te desfaci din căderi și înfrângeri, să depășești orice descurajare și neîncredere, deschide-ți inima în blândețe și curgi spre împlinirea visului tău cel mai tainic!

O săptămână purificatoare și plină de înălțare a Ființei!

Cu drag, Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166