Vânătoreasa

vanatoreasa

Mesajul acestei săptămâni vine din partea Vânătoresei!

Haideți să vedem împreună despre ce ne vorbește energia ei:

Energia Vânătoresei este chemarea la activarea naturii noastre instinctuale, terestre, aventuroase, atât de necesare în recăpătarea puterii de decizie și capacitatea de autonomie.

Vânătoreasa ne trezește natura de felină, leoaică, panteră sau jaguar, învățându-ne să ne folosim simțurile pentru a ne vâna orice slăbiciune și vulnerabilitate; a identifica acele limitări, ezitări și judecăți negative de sine (ceilalți sunt mai buni decât mine…; nu sunt în stare …; nu voi reuși niciodată …; mai bine renunț de tot … etc) și deasemenea ne dă puterea și hotărârea de a ne recâștiga forța de auto-realizare și de a ne atinge scopul.

Un foarte bun arcaș spiritual, asemeni zeiței Artemis, ne învață să țintim sus, să ne urmăm impulsul forțelor creatoare, să simțim că suntem capabile de reușită și de a decide pentru noi înșine.

De multe ori femeile au fost și încă sunt vulnerabile și vinovate imediat ce vor să acceadă la adevărata lor esență feminină. După ce s-au pus multă vreme în pielea altcuiva, cu precădere a bărbaților, slujind visele lor sau încercând să devină asemenea lor, această energie vine să le ajute să-și găsească echilibru, să învețe să creeze din energia lor feminină, din autenticitate.

Vânătoreasă te îndeamnă să nu mai amâni, să dai la o parte îndoielile și dezamăgirile, să-ți regăsești echilibrul și să nu te mai lași condusă de curente creatoare exterioare ție!

Deasemenea îți amintește despre necesitatea de a fi în contact cu corpul tău fizic, cu forțele terestre, cu nevoile tale vitale de hrană, îngrijire, apropiere de natură, relații, joacă, iubire …

Este timpul să îți pui întrebările potrivite privind proiectul tău de viață!

O săptămână plină de hotărâre, inspirație și echilibru!

Din iubire, Alice

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166

SIRENA

Mesajul acestei săptămâni vine din partea Sirenei!

Ce reprezintă energia Sirenei?

În primul rând energia acestei cărți este în directă legătură cu elementul apă, element ce este folosit pentru fertilizare (hrănire), botez și purificare. Apa este cea care fluidizează, unește formele; prezența sau absența ei determinând seceta sau abundența.

Această carte hrănitoare a Sirenei ne vorbește despre apă, lună și despre feminin. Reprezintă universul sentimentelor, al emoțiilor și al inimii noastre. Pe de o parte evocă blândețe și frumusețe, conține darurile ascunse din ” străfundurile ” lumii sufletului nostru, liniștește și ne calmează rănile, pe de altă parte, reprezintă dorințele și pasiunile noastre inconștiente.

Natura Sirenei este duală, precum este și natura feminină. Ea face legătura între două lumi, două elemente: Pământ și Apă. Ea își dorește aventura terestră, dar se teme de ruperea de lichidul matricial.

Această carte ne îndeamnă să ne ascultăm nevoia de a ne trăi aventura terestră, fără a ne fi teamă că acest lucru ne va aduce în dezechilibru relațiile. Sufletul se poate alia cu acțiunea, putem fi fluide precum apa și pe pământ aventuriere. Astfel, în această săptămână suntem ajutate să fim introspective, să ne conectăm profund cu adâncurile din noi și rădăcinile noastre, să simțim din interiorul nostru orice vibrație subtilă din fluxul și refluxul vieții noastre, dar și să exprimăm, să manifestă calea noastră, fără a ne „pierdem vocea”.

Practici ghid:

* ascultă-ți dorințele acordând atenție celorlalți, învățând să îți afirmi clar adevărurile, fără a te pierde în emoții și fără a absorbi ca un burete emoțiile celorlalți;

* conectează-te cu apa, privește-te în oglinda unei apei; contemplă ce vezi și notează mesajele ce vin spre tine;

* învață să primești aprecieri, și să îți deschizi inima spre minunatele tale daruri interioare;

Pricește felul în care alegi: ești capabilă să fii tranșantă, să poți decide clar și responsabil? Sau gândești și analizezi până când te prinzi singură în propria-ți plasă?

Comoara ta constă în fluiditate și feminitate! Dă dovadă de prietenie și dragoste, fără să uiți de năzuințele personale.

O săptămână cu multă profunzime și conștientizare privind deciziile sufletului tău!

Cu drag, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Zeița Pele – Pasiune Divină

Zeita Pele

Fii onestă cu tine: Care este adevărata dorință a inimii tale?

Mesajul acestei săptămâni vine din partea zeiței Pele: dacă ajungi să asculți sunetul inimii și al respirației tale, vei recunoaște ritmurile străvechi ale proprie-ți tobe interioare. Acestea te vor reconecta pentru totdeauna la Mama întregii creații și la sunetul planetei Pământ. Aceste ritmuri nu pot fi nicicând falsificate sau uitate: ele sunt naturale și eterne.

Ce parte din tine încerci să ignori ?

Ce parte din tine a fost mult prea mult preocupată să îi mulțumească pe ceilalți, în detrimentul ascultării sunetului propriului ritm ?

Copil frumos și drag, deschide-ți larg brațele și prinde în îmbrățișarea lor visele tale. Ele reprezintă la fel de mult o parte a naturii, a tot, ca și copacii, animalele sau apusurile soarelui. Oare visele tale nu merită la fel de mult respectul și dragostea pe care tu le acorzi celor dragi ție? Ascultă-ți visele! Ele vor declanșa o explozie intensă de pasiune în viața ta.

Să nu-ți fie teamă de propria-ți pasiune, pentru că ea are puterea de a te propulsa natural,  de a te extinde și revigora! Când dansezi pe ritmurile propriei vieți, ești cu adevărat vie în toate aspectele vieții tale!

Meditează la:

  • jobul tău se potrivește cu adevăratele tale interese?
  • există lucruri care te pasionează și le practici?
  • investești cu adevărat timp și bani în visele tale?
  • ești mulțumită de cum îți planifici timpul și viața?
  • ai și urmezi o listă a priorităților reale ale sufletului tău?
  • îți permiți să spui DA pasiunilor tale, bucuriilor sufletului tău, viselor tale?

Zeița Pele este spiritul puterii dinamice. Ne arată ca focul poate purifica și elibera de vechi, spre a face loc noului și intensifica astfel pasiunile noastre. Fără foc nimic nu se poate transforma.

Conectează-te la acestă zeiță și cere-i ajutorul pentru a te conecta la pasiunile tale adevărate și pentru a crește în tine motivația și entuziasmul. Ea te va ajuta să simți totul la un nivel mai profund, prin urmare fii fără nicio teamă în manifestarea adevăratelor dorințe ale inimii tale!

Fie ca în această săptămână să ne reconectăm la bătăile tobei din lăuntrul ființei noastre, să descoperim dorințele adevărate ale inimii și să reaprindem pasiunea în noi!

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu mult drag, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Călătoria conștientă – darul suprem al vieții!

Trezirea Conștiinței feminine

Când începi să călătorești conștient, relația ta cu lumea exterioară se diminuează, în timp ce relația ta cu tot ce ființează crește, se aprofundează, se îmbogățește infinit și nebănuit.

Ființa ți se dezvăluie în respirațiile din ce în ce mai intense și mai profunde, în timp ce muntele te găzduiește să-l atingi și să îl urci. Există o relație magică între tot ce ființează …

Când simți căldura cum te doboară, adierile de vânt îți vin în ajutor și te răcoresc, iar răcoarea pe care o poartă îți pătrunde ființa intens, o trezesc și o îndeamnă hotărât să continue, iar când setea se simte aprig în gâtul uscat și pe buzele arse de soare, apa rece a muntelui nu este o simplă apă, este o apă miraculoasă, cu un gust și o consistență anume, de hrană, de nutrient pentru întregul corp, ce poartă în ea un soi de trezire, ce te face să știi că este apă vie.

 

 

Cu fiecare vârf atins, muntele îți dă șansa să atingi un vârf în interiorul tău, să te înalți fizic și să te înalți interior.

Un întreg univers urcă cu tine, te simți văzută, primită, ghidată, ajutată. Viața și natura are toate resursele și ingredientele pentru ca tu să reușești. Tot ce trebuie să înțelegi esențial este să o lași să te învețe să fii una cu ea, să te „dizolvi” pe tine : „cunoscătorul”, „stăpânul”, „cel ce decide”.

Dacă am simți cu adevărat măcar pentru o secundă cum ne primește și ne ține natura în brațele ei, cu câtă iubire ne așteaptă, cu cât firesc ni se dezvăluie, cu câtă generozitate ne oferă toate resursele ei, am cunoaște că, fiind  una cu ea, nu poți fi decât infinit protejată, hrănită, esențial în siguranță.

Am știi că a pătrunde misterul ei nu necesită niciun act de violență, nicio forțare pentru a o obliga să se reveleze complet și dintr-o dată.

olimp2

Creația te primește și ți se dezvăluie ca un femeie supremă: la început ți se arată ca un necunoscut, misterioasă, atrăgătoare, ademenitoare și irezistibilă … apoi odată ce se simte onorată și accesată cu respect și sensibilitate, se deschide cu bucurie și generozitate, își revarsă necondiționat toate frumusețile și bogățiile spre tine, te susține, călătorește cu tine și îți șoptește despre magie și  copilărie, se transformă în basme cu licurici, lună plină, copaci protectori și ape cristal în care îți citești destinul.

Olimp6

Există atâtă bucurie și împărtășire cât pentru toate ființele, cât pentru toți copiii ei …

Creația și frumusețea ei, acest Feminin sacru imens, nu poate fi cuprins nicicând în totalitate,  înțeleg însă acum de ce poeții au iubit-o și venerat-o în versurile lor și de ce s-au îndrăgostit iremediabil de ea, de ce învățătorii spirituali ai timpului au privit-o doar în uimire și tăcere, de ce aspectul masculin o va căuta mereu, iar fără ea se va simți iremediabil incomplet și gol …

Reflecție!

În timpurile în care masculinul continuă să violenteze și să exploateze creația (femininul) pentru o putere dominatoare, o putere distrugătoare și iluzorie, poate este de datoria noastră să reflectăm și să ne trezim … femei sau bărbați, să ne întoarcem la aspectul sacrul al ființei, creației și al existenței.

Femeile să redescopere darurile esenței lor feminine, să redevină hrană și iubire creatoare, iar bărbații să redescopere puterea acțiunii și servirii creației prin viziunea ochiului conștiinței.

Olimp 1

 

168092

Mulțumesc!

Rânduri inspirate de pelerinajul pe Muntele Olimp – august 2019, organizat de Northern Deer Alexander & World of Wisdom & Spiritual Adventure Community – http://www.theworldofwisdom.com

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog sau poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice.

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine By WOW Academia de Feminitate
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Următorul eveniment din cadrul proiectului Trezirea Conștiinței Feminine: Constanța, 7-8 Septembrie 2019:

Info înregistrare și participare : https://www.facebook.com/events/2420604598215212/

Vă aștept cu drag, să ne re/vedem cu bucurie!

Alice❤️

VISĂTOAREA

Visatoarea

Mesajul pentru această săptămână ce coincide cu momentul de Lună Plină în Fecioară, este strâns legat de elementul simbol al acestei cărți: Vulturul.

Vulturul are forța necesară de a se ridica la înălțimi vertiginoase, de a fi stăpânul vântului și de a te ghida cum să îți crești energia pentru a atinge libertatea. Viziunea vulturului accesează întotdeauna spațiul și adevărul inimii, diferențiază umbrele și te ajută să le înțelegi, transformi și apoi să le depășești.

O Lună Plină în Fecioară este cel mai bun timp pentru vindecare, curățenie trupească, mentală și sufletească.

Spiritul Vulturului aduce lumină și ascute simțurile femeii visătoare. Astfel ea se remarcă printr-o vedere extrem de dezvoltată, printr-o clar-vedere, atrage, observă, simțurile sale se trezesc dincolo de limitările corpului, într-un calm profund, se informează rapid asupra tuturor posibilităților creației.

Forța specială a acestei lunații ne spune “ ești ceea ce mănânci și ceea ce stochezi în mintea și sufletul tău “ și dacă nu ești mulțumită, fă o schimbare. Faza mutabilă a acestei luni pline în Fecioară ne dă posibilitatea să devenim flexibili, să eliminăm vechile mentalități, să înțelegem că dieta trebuie aplicată și gândurilor noastre nu numai în legătură cu ceea ce mâncăm. Ești ceea ce mănânci ne spune această Lună Plină dar atât din punct de vedere al trupului cât și al mintii și al sufletului. 

Putem face toate acestea ridicându-ne nivelul de conștiință la o înțelegere superioară asupra noastră, asupra relațiilor noastre, accesând o viziune mai amplă, o viziune de vultur, în care toate lucrurile capătă sens și mesajul Universului ni se dezvăluie …

Astfel transmutăm durerea în iertare, tulburarea și neliniștea în claritate și curgere, tensiunea în relaxare și bucurie, încrâncenarea în flexibilitate și creativitate, separarea  în acceptare și iubire, … etc

Visătoarea descoperă esența lucrurilor! Cunoașterea sa depășește limitările intelectului, ego-ului și individualității, percepția sa nu are limite, ci se deschide unei conștiințe universale.

Cartea Visătoarea ne vorbește despre o schimbare de perspectivă, despre depășirea drumurilor înguste, limitative, pe care le-am urmat până acum și deschiderea viziunii spre o perspectivă mai amplă, reactivarea forței imaginației, trezirea capacității de a visa, așa cum o făcea copilul nostru lăuntric.

Cuvintele cheie ale acestui mesaj sunt: viziune nouă, avânt, spirit, strălucire

Practică asociată: lasă-te condusă de viziune și abandonează pentru o vreme vechile repere și aspectele care te împiedică să te înalți și să te transformi. Trăiește mai mult în mijlocul naturii, observă animalele, stâncile, copacii, curgerea râurilor, accesează astfel natura ta esențială și deschide-ți astfel noua viziune. Urmărește ghidajul naturii prin semnele sale: forma unui nor, un cântec, un zbor de pasăre, ce îți vor arăta noile drumuri.

O săptămână plină de avânt noilor viziuni!

Cu drag, Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166