Arborele Întors

Arborele Intors

Mesajul inspirație al acestei săptămâni este: Arborele Întors

Ce reprezintă energia acestui arbore?

Acest arbore întors este echivalentul cărții 12 din tarotul tradițional al arcanei mari, evocând sacrificiul spânzuratului care, având capul întors spre pământ, se dăruiește celuilalt.

Suntem îndemnate să coborâm adânc în noi, cu scopul de a curăța, șterge tendințele ego-ului, pentru a permite energiilor sufletului nostru să se manifeste. Energia Arborelui Întors ne spune ca acestă creativitate feminină trebuie răspândită în toate domeniile vieții, după ce ne-am pus semințele în spațiul hrănitor al naturii noastre celeste.

Se întâmplă ca unele femei să simtă că nu înfloresc pe deplin. Acest lucru poate fi resimțit în situația în care energia lor creatoare este puternic influențată de energii spirituale foarte înalte, și pentru a o manifesta au nevoie de amploare. Această amploare poate permite eliberarea totală a forței de creație.

În această energie nu creăm pentru a crea, ci este indispensabil să creăm Divinul pe pământ, divinul materializat în toate direcțiile și aspectele vieții noastre.

Prin urmare este timpul purificării creativității noastre, pentru ca aceasta să servească cu adevărat sufletului nostru și nu ego-ului nostru. Lucrul acesta poate presupune o răsturnare totală a comportamentelor și motivațiilor noastre.

Este un timp al reorganizării lumii interioare!

Pătrunde-ți lumea subconștientă și amintirile pentru a revizui scopul acțiunilor tale: urmezi oare, încă programele strămoșilor tăi sau cu adevărat acțiunile tale corespund și servesc nevoilor lumii tale prezente? Este posibil creativitatea ta să fie încă îngrădită, sau să fie lipsită de conectarea cu aspectul tău spiritual. Fii receptivă la spațiul înconjurător și la semnele sale, la nevoile sale profunde, fie că este vorba despre relațiile cu ceilalți, protecția naturii sau educație …

Practică:

  • nu te limita să manifești doar acțiuni ce îți pun în valoare personalitatea. Amintește-ți că ea este doar unealta forței tale creatoare;
  • Înainte de acționa, stai în tăcere, meditează și fii receptivă, deschisă energiilor cele mai subtile;
  • Depășește ego-ul și nevoia de recunoștere și utilizează forța ta creatoare pentru a servi.

Mulțumesc, o săptămână plină de expresie liberă a creativității autentice prin noi toate!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Regina Inimilor

Regina Inimilor

Mesajul săptămânii, în acest prezent puternic transformator, aflat sub influența portalului 11:11 și a lunii pline de mâine, vine din partea Reginii de Inimi!

După cum se poate remarca în imagine, regina este eminamente încoronată cu inimi. Plină de credință, iubitoare și creativă, este extrem de empatică atât cu familia sa, cât și cu toți ceilalți. Soție și mamă devotată, oricine rătăcește și ajunge în drumul său, va fi ghidat și îngrijit de ea, dorință sa fiind binele tuturor.

Dincolo de aparențele unei vieți de vis, ea este bine ancorată în real, înțelegând atât momentele de ridicare cât și cele de cădere. Chiar dacă uneori va ascunde anumite lucruri ce ar putea decepționa, o va face doar atunci când va considera că ascunderea acestora este pentru binele celeilalte persoane. Interesul și atenția sa sporite pentru ceilalți, o poate face uneori să se amestece în treburile lor. Nu poate spune nu nimănui ce are o nevoie, dar dacă nu va reuși, va putea deveni tristă și retrasă. Prin urmare, este important să fie vigilentă, pentru a preveni ca dorința sa de a ajuta să se transforme într-o formă de asistență sufocantă.

Este timpul să fim atente la nevoile celor care sunt mai puțin norocoși.

Intuiția ta este ghidată de Divin, Înalta Preoteasă comunică acum mult mai direct cu Regina de Inimi. Acest ajutor se oferă fără așteptări și are ca scop să îi facă pe cei ce sunt sprjiniți să devină independenți. Amintiți-vă de vechiul proverb chinez: „dă-i unui om un pește și îl vei hrăni astăzi, învață-l să pescuiască și se va hrăni singur pentru totdeauna”.

Este timpul să te deschizi spre vulnerabilitatea lumii și a ta. Acționează din inima, nu din minte. Observă cum cei în nevoie fac față provocărilor vieții, și împărtășește din cunoașterea ta. Fii atentă cât de mult te apropii, cât de intruzivă poți deveni. Îmbrățișează o persoană pe care o îndrăgești.

Această carte îți poate spune deasemenea că, o persoană având calitățile acestei regine poate apărea în realitatea ta. O persoană cu calități empatice și sensibilitate la nevoile celor din jur.

Practică:

Puneți o ceașcă de ceai cald *de preferință cu aromă florală, și gândește-te la o persoană care ar avea nevoie de iubirea ta. Simte cum te încarci de căldură și iubire în timp ce îți savurezi ceaiul și trimiți aceste valuri către ea. Aceasta este o metodă reală de comunicare psihologică.

Gândește-te cum poți exprima iubire în viața ta de zi cu zi: zâmbind, oferind o mână de ajutor, sau o atingere ușoară … etc

Mulțumesc, o săptămână plină de iubire!

Mâine putem face acest lucru împreună dacă ești din București.

Poți accesa acest link, să afli cum și când:

https://www.facebook.com/events/551839595392825/

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Lună Nouă în Scorpion

11Scorpio+Collage+November+2018

De ce este atât de importantă Luna și de ce trebuie să ținem cont de fazele ei?

Foarte simplu, pentru că am realiza totul mult mai simplu, dar și mai eficient.

Luna Nouă sau Sămânța reprezintă începutul unui nou ciclu, dă startul unui nou ciclu lunar și este momentul cel mai potrivit pentru a demara noi acțiuni. Astronomic este momentul când Luna se află în interiorul orbitei Pământului întâlnindu-se cu Soarele, iar astrologic se numește conjuncția dintre Lună și Soare.

Datorită strălucirii Soarelui, câteva zile înainte de Luna Nouă și câteva după, cam 5 zile în total, Luna nu se vede pe cer, în anumite contexte astrale – Luna între Soare și Pământ, având loc eclipsele de Soare. În aceste zile comportamentul nostru ar trebui să fie asemănător cu al Lunii, adică să ne reducem activitățile fizice, energia noastră aflându-se la cote minime, să fim mai retrași, dar gândind și planificând noi proiecte, reflectând la greșelile pe care le-am făcut, plănuind să le îndreptăm. Foarte important ar fi să ne propunem, în scris, ce vrem să facem, să ținem un fel de mini jurnal,  iar la fazele intermediare următoare, să analizăm tot în scris, fiecare etapă.

Momentul de Lună Nouă este considerat a fi deosebit de bun pentru începerea acțiunilor importante, pentru a renunța la obiceiuri, vicii și automatisme, pentru schimbările de domiciliu, schimbările profesionale dar și pentru a porni în călătorii. Din statisticile realizate s-a constatat că activitățile începute în aceste momente au o eficiență mult mai mare decât cele începute în alte perioade ale lunii.

Din această cauză trebuie să fim foarte atenți la ceea ce ne dorim și ceea ce gândim, pentru că șansele de împlinire sunt foarte mari. Este important să evităm excesele de orice fel, să ne asumăm responsabilități, să ascultăm vocea inimii, să fim atenți la semnele și coincidențele care apar în viața noastră, deoarece este un moment în care Dumnezeu ne transmite foarte clar mesajele sale.

Luna Nouă în Scorpion – 28 Octombrie 2019: 

Transmutarea rănilor în înțelepciune și putere personală!

Dacă nu ajungi în adâncul întunericului, nu vei găsi adevăratele daruri sufletești. Putem urmări averea materială (umbra Taur), semnul opus, dar Scorpionul ne cere să căutăm bogăția spirituală. Ne cere să așezăm sufletul de-asupra recompenselor materiale care, dacă sunt urmărite, ne-ar cere să ne compromitem valorile sufletului.

Scorpionul ne pune să ne confruntăm cu problemele noastre privind Adevărul și Puterea. Cu cât suntem mai sinceri cu noi înșine și cei din jurul nostru, cu atât suntem mai împuterniciți personal. În timp ce, cu cât încercăm să construim și să menținem o imagine, cu atât ne vom simți mai disprețuiți.

Scorpionul ne cere să explorăm întunericul. Ceea ce nu este văzut, indiferent dacă este ascuns în mod deliberat sau este trecut cu vederea. Într-un spațiu interior profund, unde se joacă adevăratul duel între putere și iubire … suntem chemați să creăm în mod conștient o lume suficient de matură pentru a lăsa iubirea să primeze în fața puterii.

Scorpionul este al optulea semn al roții zodiacale, este simbolul abundenței – semnul infinitului. Înseamnă a fi în flux divin.

Permiteți energiei, experienței și vieții să se miște prin voi, să vă schimbe, fără să încercați să vă agățați de ele pentru a vă defini.

Scorpionul ne cere să fim Prezența Eternă Acum… asta înseamnă să mergem pe calea șamanului, pentru totdeauna la răscrucea dintre moarte și naștere. Prin urmare, nu te mira dacă vei primi, în aceste zile, teste în acest sens. De exemplu, este posibil să experimentezi un catalizator care să îți solicite să confruntați teama de a pierde ceea ce îți place cel mai mult. Poți să întâlnești frica, să călătorești în interiorul ei și să faci pacea cu ea, eliberându-ți astfel nevoia subconștientă de a mai manifesta acea lecție.

Dacă te găsești blocat, paralizat să-ți treci temerile … dansează cu ele! Există un șaman în noi toți. Nu este ceva rezervat doar „celor aleși”.

Scorpionul te ajută să elimini ceea ce a fost ascuns anterior … orice schelet rămas în dulapul tău. Așadar, dacă te minți pe tine sau pe cei din jurul tău, acum este momentul să vezi cu claritate și să cureți ceea ce nu este în adevăr. Este o Luna Nouă cu potențial de înțelegere mai profundă a unor aspecte de viață. Este o chemare spre interior, o întoarcere la cine suntem. E important acum să ne ascultăm pe noi creând un spațiu de liniște în care să ne auzim mai bine și mai… nou.

Cartea de Tarot – mesaj al săptămânii este: VRĂJITOAREA

Vrăjitoarea

Ce instrument minunat în această lucrare de Lună Nouă!

Dualitatea acestei cărți te îndeamnă să privești cu atenție: vei asculta oare de aspectul puternic, crud și instinctual al vrăjitoarei sau mai degrabă de calitățile de vindecare și transformare pe care știe să le pună în practică?

Uneori, acest aspect din noi poate inspira teamă pentru noi și cei din jur, căci reprezintă deopotrivă puterea nimicirii, cât și puterea forței vieții.

Mergi dincolo de temerile și neliniștile pe care le simți câteodată față de darurile tale feminine de „vrăjitoare”, de șaman. Depășește preconcepțiile legate de aceasta. Ea este femeia șaman, femeia sălbatică, adevărată, cea care îți poate inventa cele o mie și una de rețete ale reconstrucției tale, pentru că ea deține secretele Vieții și ale Morții.

Privește dincolo de aparențe, pentru că vălul temerilor tale ar putea acoperi virtuțile ei: rapiditatea cu care călătorește, spiritul ei cunoscător, cititor, sclipitor, cunoașterea secretelor și trucurilor cele mai iscusite, deținerea misterelor naturii, cunoașterea secretelor plantelor, talentul său de mare vindecătoare. Dacă îți este teamă de noaptea profundă, ea te poate conduce peste munți, păduri și peșteri, căci ei, nu îi este teamă de obscuritate.

Mesajul acestei cărți ne reamintește de Sinele nostru esențial, forța misterioasă și puternică a mamei viață-moarte-viață. A fi puternice nu înseamnă să avem muchi de oțel, ci înseamnă să ne confruntăm cu propria sacralitate, ceea ce este putere divină în noi, miracol, fără să fugim, trăind în mod activ cu natura noastră sălbatică.

Această Mamă Sălbatică este mentorul nostru. ne ajută să restabilim ordinea în casa sufletului, o ordine în care miracolele să fie posibile, pofta de viață să rămână intactă, iar lucrurile să se facă cu bucurie. Ea ne învață lecțiile, uneori mai dure, despre moarte, vindecare și reînnoire.

Practici care să te inspire:

  • fii în contact cu Pământul;
  • seamănă, plantează bulbi și plante cu rădăcină; amestecă plante mirositoare;
  • fă ceaiuri, fierbe compoturi și dulcețuri pe care să le servești în anotimpuri reci, pentru a încălzi suflete rătăcite sau obosite;
  • simte gustul așteptării, învață răbdarea în toate proiectele tale.

O săptămână plină de înțelepciune și vindecare!

O lună nouă plină de bogăție spirituală!

11Scorpio+Collage+November+2018

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 

Zeița Sekhmet

Mesajul de inspirație al săptămânii vine din partea Zeiței Sekhmet și este: Fii puternică!

Zeita Sekhmet

Ești mai puternică decât crezi, iar puterea ta îți asigură rezultate ce îți vor aduce fericire!

Sekhmet –  „Cea puternică”, reprezentând aspectul puterii zeității feminine https://ro.wikipedia.org/wiki/Sekhmet

Mesajul acestei zeițe este să te vezi pe tine puternică și victorioasă! Nu te plânge de nimic și nu învinovății pe nimeni și nicio circumstanță. Întruchipezi putere și nu stare de victimă.

Atunci când te ridici deasupra vechilor tipare ale trecutului și te vezi în noua lumină a frumuseții puterii feminine, viața ta se va schimba în moduri miraculoase. Vei atrage noi oportunități, forme de abundență și relații ce te vor ajuta să îți manifești cel mai înalt potențial.

A fi puternic înseamnă a te vedea în cea mai favorabilă lumină, pe care ți-o poți imagina!

Fii autentică, permite-ți să simți inocent, liber emoțiile, dar mai presus de toate, fii puternică. Nu te subestima, evită să dai curs tentațiilor ce nu te servesc și evită să te plângi sau să te adâncești în gânduri negative.

Practică:

Folosește mișcarea fizică, exerciții fizice pentru a întări corpul fizic și pentru a-ți activa sentimentul de putere.

Mulțumesc, o săptămână plină de încredere și creativitate!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 

 

Trezirea Conștiinței Feminine Project

Pagina 1

Un proiect dedicat tuturor femeilor ce știu că sunt și pot manifesta mai mult în această lume, în această viață!

O călătorie de 9 luni în noi, cu noi, despre noi!

Vă așteptăm cu bucurie și nerăbdare să fim împreună pe această cale!

Program:

Vor exista:

  • două întâlniri on-line pe lună * întâlnirile vor fi înregistrate, pentru femeile ce nu vor putea participa întotdeauna live, prin urmare nu se vor pierde;
  • 2 workshop-uri ce vor fi anunțate cu cel puțin o lună înainte de data de desfășurare;
  • 3 tabere, de vineri seara, până duminică seara, pentru a putea veni în întâmpinarea programului de lucru al fiecăreia, după următorul program: 15-17 Noiembrie 2019,  20-22 Martie 2020, 3-5 Iulie 2020; data taberelor nu este încă fixată, va putea suporta modificări în funcție de solicitările femeilor ce vor participa. Mulțumesc anticipat pentru înțelegere!

Programul cursului

Temele specifice ce vor fi abordate și implementate pe parcursul acestui curs: 

Teme specifice1

Pe întreaga desfășurare a cursului, vom experimenta o serie de practici și metode de vindecare și împuternicire, simple, dinamice, pline de creativitate și magie. Toate ne vor ajuta să coborâm în cele mai adânci unghere ale sufletului nostru și să scoatem la suprafață darurile și esența noastră unică.

Practici și metode de lucru

Ce recomandă acest workshop?

Know-how

Testimoniale ale participantelor în workshop-urile precedente

Poți găsi mai multe testimoniale aici: https://universeofalice.com/category/the-power-of-femininity/testimoniale-participante/

9

Dată de începere:

11

6

Costuri, înregistrare & participare:

Te poți înregistra și participa la programul complet al cursului, sau poți alege doar varianta workshop-uri + online sau doar varianta online. Costurile sunt adaptate modulului pe care dorești să-l urmezi. Înregistrarea se face achitând un avans de 200 de lei din totalul costului modulului ales.

Costul cursului nu include costurile de cazare și masă pentru taberele de lucru.

Pentru anumite situații specifice se oferă discount-uri:

* dacă recomanzi și participi împreună cu o prietenă sau mai multe;

* dacă facilitezi promovarea și organizarea cursului în orașul tău;

* dacă ești membră WOW Academy.

Costuri1

Costul pentru varianta doar 2 Workshop-uri + 9 luni Online este de 1110 lei.

Înregistrare:

Înregistrează-te până la data de 17 Octombrie și obține un discount de 10% din costul total al cursului complet!

12 Contact

Te aștept cu mare drag! Alice❤️

13

Pagina 1

 

VAMPA

Vampa

Mesajul inspirație al acestei săptămâni este cel cuprins în cartea „Vampa”

Ce reprezintă de fapt energia „vampei” ?

Femeia dominată de această energie se manifestă ca un vampir energetic, atrage și seduce bărbații, îi leagă pe ceilalți de ea, fără să își dea seama, că de fapt ea este prizoniera.

Suferă de lipsă și pentru a fi iubită total, impune o dragoste înăbușitoare. Țesându-și capcanele seducției, a uitat de virtuțiile dragostei libere, de respectarea spațiului celuilalt, precum și de dreptul său de a avea propriile nevoi, dorințe, limite, temeri, slăbiciuni, a uitat de acceptarea faptului că celălalt este diferit, unic.

Dincolo însă de tentaculele acestei femei-caracatiță, se află însă, ascunsă, o femeie de cu totul altă frumusețe. Fără farduri, măști și șiretlicuri, pur și simplu o frumusețe interioară, ce emană din ființa sa.

Acest mesaj ne invită la o transformare radicală: să transformăm această energie în energia seducătoarei. O energie în care descoperim iubirea în sine, de sine și de ceilalți! Pentru a face acest lucru, suntem îndemnate să devenim conștiente de temerile, nevoile și lipsa din noi. Restabilind o comunicare conștientă, prezentă cu noi, vom evita confuziile, neînțelegerile și conflictele atât de des întâlnite în relații.

Femeia-seducătoare din noi devine atunci magnetică, iar noi ne găsim calea spre o dragoste liberă. Seducătoarea nu are nevoie de nicio manipulare pentru a obține dragostea, căci ea a descoperit dragostea de sine.

Poate că ai avut tendința în trecut să încerci să-l schimbi pe celălalt, să încerci să îl controlezi, să iei decizii în locul său sau poate că pur și simplu ai dăruit ca să primești înapoi. Încetează să mai vânezi parteneri, pe ceilalți, obiecte, bani … dragostea constă în mai mult decât ademeniri și capcane!

Alege mai degrabă să descoperi frumusețea din interiorul tău, Seducătoarea, femeia conștientă de valoarea ei feminină. Fii vulnerabilă și receptivă la toate darurile pe care viața ți le-a dat, asemenea ca un diamant, care strălucește și emană o forță naturală, tot așa frumusețea este un rod al muncii tale de purificare interioară!

Practică personală:

Meditează asupra acestor cuvinte:

Mă iubesc pe mine, tot așa cum îi iubesc și pe ceilalți, ceilalți mă iubesc, tot așa cum mă iubesc și eu.

Mulțumesc, o săptămână conștientă!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

BALANȚA

Balanta

Cartea inspirație a săptămânii este: Balanța

Balanța este cunoscută ca simbol al dreptății, al măsurii, prudenței, al echilibrului.

Acest simbol al Balanței apare în timpul echinocțiului de toamnă (în acest an 22-23 septembrie), atunci când ziua și noaptea devin egale. Deci suntem aproape în acord cu întregul flux al naturii … ce poate fi mai minunat? … ne aliniem ușor, ușor mamei naturi!

În cultura egipteană această stare de echilibru este reprezentată de Zeița Maat, zeița adevărului, dreptății și armoniei cosmice, opusă haosului. Supranumită «fiică a luminii», avea mereu în păr o pană ce simboliza lumina. La fiecare trecere a unui suflet, în timpul ritualului funerar, inima defunctului era pusă în balanță cu pana zeiței duale Maat, pentru a se vedea cât cântărește și a se vedea dacă acesta a trăit după regulile inimii. dacă inima îi era la fel de ușoară precum pana, omul era primit și devenea lumină pură, în caz contrar era devorat.

Acest simbol exprima dubla alternanță a vizibilului și invizibilului, a Pământului și a Cerului, a greului și ușorului, a vieții și a morții, a lui Yin și a lui Yang. Aerul face ca talgerele să se miște, apoi forțele ajung în stare de repaus. Din mișcarea continuă apare uniunea, întoarcerea la unitate, calea cea dreaptă a mijlocului.

Verdele smarald din talere amintește de culoarea sufletului și vine la tine pentru a-ți colora viața cu energia justiției divine. Ți se oferă două posibilități: să alegi lumina și lejeritatea penelor, prin perle și pietre prețioase ce îți pot lumina viața, sau poți alege pietre apăsătoare, pe care le vei purta asemenea umbrelor și greutăților.

Când treci prin momente grele, situații de criză, probleme administrative, procese, este important să aduci în decizia ta sinceritatea și simțul justiției. Apelează la acest simbol al Balanței, pentru a simți justețea în tine însuți, în acord cu adevărul tău personal. Pune capăt dualităților și conflictelor din tine și afara ta, alegând calea uniunii și a echilibrului. Întreabă-te asupra ce păstrezi și ce abandonezi pentru a ajunge la stabilitatea talgerelor balanței personale. În relația ta de cuplu, dacă te afli în conflict cu bărbatul tău, vindecă și simte propria-ți forță masculină, pentru a-l iubi în tine însăți, pentru a te uni total.

Practică:

  • amintește-ți să cântărești bine deciziile;
  • recunoaște și ai în vedere importanța echilibrului dintre energia de acțiune și cea de repaus;
  • ai în vedere să faci periodic curățenie atât în viața ta interioară, cât și în casă și viața ta exterioară, pentru a te putea centra mai bine.

În cadrul Balanței, contrariile sunt complementare, găsesc calea de mijloc, și astfel susțin creșterea puterii personale!

Mulțumesc, o săptămână luminată!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

ARBORELE DUAL

Arborele Dual

Cartea inspirație a acestei săptămâni este: ARBORELE DUAL

Imaginea cărții arată o femei și un bărbat care stau lipiți unul lângă altul, având același trunchi, contopiți dar având culori diferite. Deasemenea arborele are numeroase ramuri fluide, care simbolizează fluxurile vieții, dansul generat de fuziunea celor doua energii, cea roșie a femeii ce alimentează ramurile bărbatului și cea a albastră a bărbatului ce alimentează ramurile femeii, astfel cei doi permit creativității lor roșie, respectiv albastră să se întrepătrundă și să crească împreună.

În cuplul Arborelui Dual femeia își conștientizează esența feminină iar bărbatul își cunoaște potențialul masculin, amândoi și-au parcurs forțele contrare: bărbatul a coborât în călătoria interioară iar femeia și-a revelat forța solară și activă. Astfel și-au depășit aspectele ce puteau genera conflicte, fiind acum un cuplu veritabil.

Nu putem evolua în interior întorcându-ne spatele unii altora ci suntem chemți să cooperăm într-un duo de dragoste continuu, conștient și inspirat. Femeia permite femininului ei să genereze idei noi, descoperindu-și creativitatea personală, devine încrezătoare și statornică, masculinul bărbatului este oglinda masculinului ei, precum femininul femeii hrănește femininul lui interior.

Mesajul săptămânii este cooperarea cu masculinul, cu bărbatul, fie în plan sexual, fie sufletesc sau spiritual. Ești întrebată asupra capacității tale de a rămâne deschisă și disponibilă la celălalt, păstrându-ți autonomia. Să fii deschis în doi înseamnă să dai spațiu suficient fiecăruia sa evolueze, să fii deschis pentru a rămâne viu, în mișcare.

Este timpul să reintri în contact cu forțele tale masculine și feminine. Sufletul îți este esență feminină iar spiritul reprezintă potențialul masculin. Poate simți aceste energii duale, întoarce-te la suflet pentru a te simți unită cu Întregul, pentru că sufletul nu cunoaște separare.

Din Arborele tău sau al vostru Dual se va putea naște o ființă nouă androgină, care va revela reconcilierea principiilor feminin și masculin.

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog sau poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice.

Participă la următorul eveniment din cadrul proiectului Trezirea Conștiinței Feminine: Constanța, 7-8 Septembrie 2019, și află mai multe despre aspectele potențialității masculine și esenței feminine.

Înregistrare și participare aici : https://www.facebook.com/events/2420604598215212/

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine By WOW Academia de Feminitate
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 

 

 

 

Trezirea Conștiinței Feminine

foto blog

Uneori viața este cea care ne este cel mai bun învățător, cea care ne aduce pe acest drum, ne trezește din realitatea efemeră a lumii exterioare și ne pune să ne uităm atent la noi, să ne reamintim de noi; putem însă să nu așteptăm aceste momente * de obicei dureroase, pline de suferință, și să facem noi acest pas conștient, responsabil, știind că în final, „la sfârșitul zilei”, cel/cea care va rămâne cu mine sunt eu.

 „Toată lumea are un viitor, dar numai anumiți oameni au un destin”, iar timpul pentru a-l găsi nu poate fi decât ACUM, orice amânare nu îl va păstra acolo, undeva, așteptându-te, ci îl va îndepărta …

Vă așteptăm așadar să începem această călătorie minunată conștientă, plină de daruri, a cunoașterii de sine!

Călătoria spre inima unei femei, în templul sacru al lumii sale interioare este o cale de o frumusețe nebănuită, plină de darurile vindecării, reîmprospătării sufletului și regăsirii drumului. Restabilește legătura cu natura noastră profundă, dătătoare de viață, fericire, completitudine și pace. Dintr-o astfel de stare devenim ușor creatoarele propriilor realități și cele ce manifestă și își împlinesc aspirațiile și visele cele mai îndrăznețe!
Efectele unei astfel de munci, cu noi înșine, deschide o nouă viziune, una vindecată, asupra relațiilor noastre cu noi, cu partenerii noștri, cu copiii noștri, cu cei din jur și lumea întreagă în general. O viziune reînnoită despre noi, lume și existență. Manifestă o lume și o viață mai bună!

Trezirea constiintei feminine blog

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine By WOW Academia de Feminitate
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Următoarele evenimente din cadrul proiectului Trezirea Conștiinței Feminine:

Constanța, 7-8 Septembrie 2019:

Info înregistrare și participare : https://www.facebook.com/events/2420604598215212/

Alba Iulia 13 Septembrie: Recuperarea darurilor Copilului Interior

Info înregistrare și participare: https://www.facebook.com/events/425698498049976/

Deva 14 – 15 Septembrie:  Relațiile Femeii Conștiente

Info înregistrare și participare: https://www.facebook.com/events/1092019520995955/

Sibiu 17 Septembrie: Recuperarea darurilor Copilului Interior – Sibiu

Info înregistrare și participare: https://www.facebook.com/events/467686277419955/

Timișoara 21 – 22 Septembrie: Redobândirea Naturii Profund Feminine!

Info înregistrare și participare: https://www.facebook.com/events/1656052234525625/

Vă aștept cu drag, să ne re/vedem cu bucurie!

Alice❤️

MUZA

Cartea Muzei

Cartea de inspirație a săptămânii este: MUZA

Ce reprezintă energia Muzei?

Muza reprezintă o ființă sensibilă, ce transcende viața terestră, reprezentând cât se poate de concret, sufletul nostru divin.

Apare din frageda copilărie și până la adolescență, când are loc un proces fundamental: tânăra fată fie urmează această forță inspiratoare și îi urmează chemarea în alegerile pe care le face privind acțiunile sale, fie îi întoarce spatele și refuză să o asculte.

Astfel misiunea noastră devine aceea de a descoperi aceste daruri, ce au fost puse în noi încă de la naștere, pe care viața ni le-a oferit ca pe niște daruri. Acestă misiune prin urmare este strâns legată de conștientizarea calităților noastre intrinseci și de cunoașterea de sine!

Muza face legătura dintre creativitatea noastră și puterea de a pune în practică ideile rezultate din procesul creativ. Ea este o căutătoare, îi aduce femeii multă independență și curaj să-și urmeze proiectele creatoare, ce o vor hrăni mental, sufletește și material.

Este important în perioada care urmează să acorzi atenție acestei Muze, acestei voci interioare, ce îți șoptește idei ingenioase, subtile, și te ajută să te renaști din propria creativitate.

Dacă simți, fă curățenie în proiectele tale vechi, scapă de îndoieli și neîncrederi, acceptă ca de acum înainte să îți urmezi propria stea și să mergi către adevărul personal.

PRACTICĂ: mergi undeva în natură, urcă treptele unui munte, apropie-te de lacuri și pârâiașe, ascultă vocea subtilă a energie din jur și din interiorul tău. Practică mersul calm și sensibil. Deschide-ți receptivitatea, câmpul senzorial și permite-i Muzei să îți amintească despre darurile tale și visele tale de ființă pură, divină, inspirată, grandioasă!

Cu drag, o săptămână deschisă ideilor noi și ingenioase!

Alice❤

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog sau poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice. Te aștept cu drag să împărtășim experiențe noi!

http://www.universeofalice.com