FORMULA VIEȚII

Beautiful-Butterfly-HD-Wallpaper

 

Dumnezeu este Unime. Învață să transformați disconfortul în confort. Devin-o stăpânul vieții tale. Unește-ți toate dorințele într-Una Singură. Dezvoltarea unei aure puternice te protejează de energiile și influențele distructive. Spiritele rele guvernează conștiința oamenilor.

Omul se creează pe sine în fiecare clipă. Fiecare secundă reprezintă moartea celui vechi și nașterea celui nou, astfel că există întotdeauna creație. Prin creare, omul evoluează și se desăvârșește. Fiecare persoană de pe pământ își are propriul nivel și propriul mod de gândire și creativitate. Fiecare își are propriul Dumnezeu. Dar, Dumnezeu este unul, astfel încât toată lumea își poate doar imagina ceea ce este Dumnezeu. Cel mai rău este atunci când cineva încearcă să convingă pe altul să fie de acord și să îi accepte părerea, mai ales atunci când celălalt nu a cerut așa ceva. Acest lucru creează Karmă. Nu trebuie să cauți prea departe, observă-ți doar propria viață. De câte ori nu ai încercat să dovedești altcuiva că părerea ta este cea corectă? Chiar momentul în care citești acest text, poate te gândești că nu ești genul ăsta de persoană și că nu faci niciodată așa ceva. Prin chiar acest lucru, desigur, încerci să te convingi că ai dreptate.

Trebuie să învățăm cum să facem acest lucru în mod corect: Când deții adevărata cunoaștere infinită, care evoluează și își schimbă forma permanent, chiar și în interiorul tău, încearcă să te conectezi la ceea ce spune cealaltă persoană și spune-i că are dreptate, că îi înțelegi părerea, în timp ce observi cum propriul EGO suferă, deoarece l-ai pus de bună voie să fie de acord cu părerea celeilalte persoane și împotriva voinței sale! Acesta reprezintă adevăratul mod de lucru pentru dezvoltarea personală. Dacă vei putea să îți stăpânești propriul ego, vei începe să înțelegi esența tuturor lucrurilor, vei putea să vezi lumea prin ochii celorlalte ființe umane, frați ai tăi, și ceilalți vor începe și ei să te înțeleagă. Atunci se stabilește adevărata conexiune și unitate. Aceasta este modalitatea pe care o folosesc marii yoghini și șamani și e timpul să înveți să faci la fel.

Namaste!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander

 

The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

 

BINE AȚI VENIT PE TĂRÂMUL ÎNȚELEPCIUNII & AL AVENTURII SPIRITUALE!

photo reclama

Scopul nostru este să vă ghidăm pe calea dezvoltării personale oferindu-vă informații cu privire la  următoarele principii:

Cunoaștere spirituală. Așteptați-vă să primiți rezultate reale în viață. Noi vom împământa cea mai înaltă cunoaștere spirituală pe care o avem în discipline, metode și exerciții practice, pe care să le puteți folosi pentru a vă îmbunătăți viața.

Înţelegere. Numai înțelegând principiile profunde ale vieții ne putem dezvolta, acționa din putere personală folosindu-ne liberul arbitru, devenind pe deplin conștienți și realizând cine suntem cu adevărat.

Întoarcerea la Căile Antice. Toți înțelepții spun că multe dintre problemele omului modern au apărut pentru că ne-am pierdut legătura cu propriile rădăcini. Noi vă ajutăm să vă recâștigați cunoașterea ancestrală și să vă reconectați cu natura.

Conștientizarea propriei puteri. Noi credem că fiecare persoană este dotată cu abilități, țeluri și un scop în viață care este unic. Și numai când primiți sprijin individual puteți prelua controlul asupra calităților interioare, a talentelor, a sănătății și fericirii proprii. Noi vă oferim acest sprijin.

Responsabilitate. Fiecare persoană este stăpână pe propria viață. Folosind voința, înțelepciunea și o dorință profundă de a-și îmbunătăți viața, studenții noștri generează schimbări profunde pentru ei înșiși. Ne ajutăm studenții  să înțeleagă și să cultive principii și legi universale, însă fiecare trebuie să decidă zi de zi să se perfecționeze.

Deschidere. Rămânem deschiși la idei noi și ne dedicăm predării esenței principiilor spirituale. Combinăm tradițiile Orientale și pe cele Occidentale într-o sinergie a înțelepciunii, care vă va îmbunătăți viața în funcție de dorințele, nevoile și abilitățile unice ale fiecăruia dintre voi.

Suntem de esență spirituală, nu religioasă. Primim cu drag și încurajăm căutătorii de cunoaștere din toate religiile și credințele. Am studiat profund multe credințe și sisteme diferite, pentru a le înțelege esența învățăturilor, deoarece căutăm să îmbunătățim viața tuturor oamenilor, independent de moștenirea lor. Studiem de asemenea, noutățile în cercetarea Occidentală din domeniile psihologiei, fiziologiei și fizicii cuantice, pe lângă înțelepciunea secretă a vechilor civilizații (o mare parte a acesteia care nu a fost pe deplin documentată niciodată).

Conștiința. Introducem o nouă cultură a conștiinței în societate, aceasta fiind o mare necesitate în vremurile noastre grele. Facem acest lucru prin diferite căi de informare media cum ar fi: mass-media, cărți, reviste, conferințe, seminarii, cursuri, materiale video și pagini web. Construim, de asemenea școli și instituții în întreaga lume, fiecare concepută special pentru a răspunde nevoilor unice ale populației locale.

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander
The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

 

 

 

DEVINO SINELE TĂU CEL MAI ÎNALT!

hourse 1

Toată lumea se străduiește să atingă succesul. Se angajează cu toată forța în atingerea propriilor scopuri. Simte nevoia de a avea o cariera, o relație de cuplu plină de dragoste și susținere, o familie fericită, o reputație extraordinară, bani, bunăstare și lista poate continua. Când oamenii nu își îndeplinesc obiectivele, se simt frustrați. În multe situații, se simt ca o gâză prinsă într-o pânză de păianjen. Depășesc un obstacol, doar pentru a trebui să se confrunte cu un altul. În cele din urmă, renunță și așteptă să fie devorați de o forță pe care o simt cu mult mai puternică decât ei. Acesta este un mod greșit de a gândi. Putem transforma acest punct de vedere asupra lumii, trist și pesimist, într-un loc al bucuriei, feeric, frumos și liniștit. Și o putem face prin puterea atracției.

O persoană de formație spirituală înțelege că succesul nu poate fi atins, deoarece este ceva ce trebuie manifestat. Ce înseamnă asta? Nu poți manifesta ceva ce nu ai.

Mai degrabă trebuie să te uiți în interior, să îți înțelegi talentele si abilitățile și să le folosești pentru a-ți atinge obiectivele. E de bun simț, nu-i așa? Greșit, există atât de mulți oameni care încearcă să manifeste visul, ideea sau planul altcuiva. Nu au o înțelegere reală a ceea ce sunt și nu știu cum să acceseze puterea infinită din ei înșiși. Această putere începe cu „pasiunea” și cineva poate simți această pasiune doar dacă este cu adevărat sincer cu privire la cine e el. Trebuie de asemenea, să aibă curajul de a își urma visele ca un leu care își apără teritoriul, cu vigoare și putere.

De multe ori oamenii se scuză că au facturi de plătit, o familie de întreținut și pretind că ar putea încerca să își schimbe viața într-un an sau doi, când lucrurile se vor îmbunătăți. Întreaga teorie de „așteptăm și vom vedea” se traduce în teoria „așteptăm să murim”. Negându-ți propriile dorințe și vise, te otrăvești singur. Sistemele tale de apărare se slăbesc, permițând negativității să se strecoare. Apoi, încep să se instaleze teama și nesiguranța și oamenii caută o soluționare rapidă, o modalitate de a ieși rapid din această stare. Intra în rolul asupritorului. Devin avizi de bani și fură, înșeală sau mint pentru bani sau pentru a avea putere asupra altora. Se dedau la fapte greșite și escrocherii. Sau invers: renunță complet la ei înșiși și la viață, lăsându-se să alunece pe o spirală descendentă nesfârșită a nesiguranței, depresiei și autocompătimirii. Acesta este rolul victimei.

Acestea sunt lucrurile care se întâmplă când oamenii simt că nu au control asupra propriei vieți. Să fii tu însuți, fiind autentic în interior, înseamnă să deții acest control. Acesta este elementul central al manifestării.

Mulți oameni spirituali cred că nu există stagnare. Energia se mișcă doar în două direcții, în sus sau în jos, astfel încât, cu excepția cazului în care ești iluminat, dacă nu lucrezi cu tine sau nu încerci să obții un obiectiv, forța gravitațională te va trage în jos. Degradarea sufletului omenesc este cea mai comună formă a morții! Se întâmplă cu economia noastră, cu relațiile noastre și chiar cu sănătatea noastră.

Oamenii se tem să facă anumite mișcări deoarece se tem de rezultat. Nu reușesc să înțeleagă că ei sunt cei care controlează rezultatul. O persoană spirituală va înțelege că ceea ce se aseamănă, se adună, că binele atrage bine și răul atrage rău. Va înțelege că lumea din jurul ei este doar o reflecție a dezordinii interioare și că secretul pentru seninătate, împlinire și pace se află în interiorul său.

Vino la seminariile noastre și vei învăța cum să aplici atât cunoștințe din psihologie cât și metode mistice pentru a te reconecta și manifesta visul tău cel mai înalt, Sinele tău cel mai înalt!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander
The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

CUM POATE SĂ-ȘI RECAPETE O FEMEIE PUTEREA LĂUNTRICĂ?

43108_pdfi534534mage-000_123_627lo

În timpul vieții, doar câteva femei trăiesc cu adevărat experiența puterii uimitoare a propriei esențe. Există multe motive pentru acest lucru: lipsa de încredere în sine, educația pe baza convingerii că feminitatea este legată de ideea de fragilitate și de slăbiciune, diferite reguli sociale, sugestia socială a rolului secundar și subordonat al femeii în lume. Iar multe femei pur și simplu nu sunt conștiente de darul cu care Dumnezeu le-a înzestrat și pe care-l au în interiorul lor. Acesta este motivul pentru care viețile lor sunt pline de suferință. Apar probleme în familie, cu copiii, la locul de muncă și cu privire la sănătate. Toate acestea creează emoții negative și experiențe negative. Energia acestei condiționări și experiențe, ca o pânză întunecată de depresie, tristețe și resentimente, acoperă coconul (corpul vital) al femeii, determinând-o să se închidă față de legătura directă cu Universul. Pierzând conexiunea cu ajutorul de sus, femeia nu poate depăși nici obstacolele psihologice pe care le simte în ființa ei, dar nici obstacolele în calea ei spre auto-dezvoltare. Este mult mai dificil, de asemenea, pentru femei să dezvolte și să stăpânească talentele și abilitățile înnăscute și care sunt oferite de Divinitate. Din cauza acestei „pânze” întunecate, femeile își pierd energia vitală, care înseamnă frumusețea, tinerețea și sănătatea lor.

Există însă secrete, înțelepciune și cunoaștere străvechi, care s-au păstrat până în zilele noastre și care ni se deschid, acum încet, încet pentru a fi transmise tuturor femeilor din lume.

Femeile de astăzi trebuie să se dezvolte, să studieze adevărurile spirituale și practicile care vor dizolva această pânză întunecată de depresie și tristețe și care le va curăța complet corpul vital, umplându-le cu energie superioară, abundență, iubire față de sine și de lumea din jur, lucru care reprezintă starea inerentă și naturală a fiecărei femei de pe pământ.

Vino la seminariile noastre și vei învăța cum să aplici atât cunoștințe din psihologie cât și metode mistice pentru a te reconecta și manifesta în bucurie și libertate esența ta feminină!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander
The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

 

 

 

Arta relațiilor

before-sunrise-1995-movie-wallpaper

Cea mai înaltă manifestare a dragostei într-un om nu apare imediat. Are nevoie de a trăi multe experiențe și de a înțelege multe lucruri în drumul său către adevărata iubire …

Un copil mic își iubește mama și animalele și îi iubește în mod natural. Nimeni nu îl  învață asta, nimeni nu-i arată cum să iubească. Se pot vedea fericirea și bucuria pe fața lui, deoarece copilul se află în conexiune cu Frumusețea și latura Divină a vieții. Copilul exprimă această iubire în mod natural față de oamenii care sunt deschiși să iubească în același fel ca și el.

Dacă o persoană vrea să înțeleagă iubirea și să învețe să iubească profund și necondiționat, trebuie să își acceseze propriile sentimentele și realitatea din spatele acestora. Mai mult decât atât, trebuie să știe că nimic în viață nu se repetă. Singurul lucru permanent este schimbarea. Viața este un flux. Același lucru se aplică și în cazul Iubirii. Nu poți repeta momentele în care ai simțit unicitatea iubirii așa cum nu poți transforma iubirea în ceva ce să posezi. O poți trăi, o poți experimenta, poți deveni una cu ea, dar nu o poți face să-ți aparțină, așa cum nu poți face viața să-ți aparțină. Viața trebuie experimentată și trăită, nicidecum stăpânită.

Relația reprezintă un acord între oameni pentru a fi ajutați să trăiască experiența iubirii la un nivel cât mai profund. Nu poți stăpâni o altă persoană și să-l / o faci să te iubească. O relație este un dar și ar trebui să te simți foarte norocos că o altă persoană alege să își împartă momentele vieții cu tine. Este un privilegiu. Nu încerca să-l / să o controlezi. Nu încerca să îți controlezi relația. În acel moment iubirea se pierde, viața se pierde, experiența stagnează, devine o rutină, ceva mecanic …. Relațiile intime și modul de a-ți împărtăși iubirea și viața cu o altă persoană este o artă care se poate învăța.

Practicile predate la seminariile noastre pot ajuta adulții să găsească armonia în relațiile cu un partener. Arta Relaționării se referă la schimbul de energii între doi oameni, energii care există în om de la prima sa apariție pe Pământ. Nu este întâmplător faptul că ne naștem ca bărbați sau ca femei: este o alegere făcută pentru ocazia de a ne unifica și perfecta ființa. Cunoștințele cu privire la Arta Relaționării pot ajuta o persoană pe această cale, nu doar la nivel fizic, ci și la nivel de Spirit și Suflet.

Persoanele care primesc această cunoaștere, își vor depăși complexele care le-au determinat să aibă sentimente de rușine, vinovăție și agresiune interioară față de sexul opus. Mai mult și mai des, sentimentele de teamă apar în fața ocaziei de a crea o conexiune armonioasă cu un partener de sex opus și trebuie să identifici rapid această teamă și să o transformi, modificând influența ei distructivă într-un aliat în viața proprie. Numai Uniunea dintre bărbat și femeie pe cele trei niveluri Corp, Spirit și Suflet poate conferi armonie și înțelegere amândurora, creând sentimente de perpetuă prima iubire și o viață plină de emoții superioare.

Cum poți obține calitățile pentru a atrage atenția sexului opus și a crea conexiuni vitale între bărbat și femeie, în familie, la locul de muncă, în afaceri și în Viață în general? Vino la seminariile noastre și vei învăța cum să aplici atât cunoștințe din psihologie cât și metode mistice pentru a obține toate acestea!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander
The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

Căi simple pentru părinți liniștiți

 

photo5

Seminarul vă propune o serie de trei workshop-uri ce au drept scop oferirea de suport părinților care se află în căutarea unor căi, metode simple prin care pot obține echilibrul.

Participarea la acest eveniment va oferi părinților o viziune mai clară asupra rolului parental, precum și înțelegerea într-un mod natural, simplu a manifestării lor ca și deschizători de drumuri ai unor ființe umane.
Workshop-urile se vor desfășura într-o atmosferă relaxantă și suportivă.

Workshop 1: 16 aprilie 2016
Sunt părinte – ce cunoștințe mi-ar fi de ajutor?

Ce lucruri fundamentale m-ar ajuta să fiu un părinte echilibrat?
Cât de mult mă ajută cunoașterea informațiilor din această arie (parenting)?
Există și altceva, în afara procesului de acumulare de informații, care mă poate ajuta în devenirea mea ca părinte?

Întâlnirea se referă la depășirea limitelor informației și se adresează acelor părinți care sunt permanent deschiși la cunoașterea eficientă, la frumusețe și liniște interioară.
Workshop-ul va conține atât elemente teoretice cât și exerciții practice, desfășurându-se într-o atmosferă de acceptare și susținere.
Aspecte vizate:
Care este cel mai important lucru pe care îl pot oferi copilului meu?
Care este cel mai important lucru pe care mi-l pot oferi mie?
Este nevoie să renunț la viața mea cea veche?

Workshop 2: 30 aprilie 2016
Îmi înțeleg copilul și pot să îi arat aceasta

Mulți părinți, spre binele copilului, se informează din diferite surse, pentru a putea întelege cât mai bine sentimentele și nevoile copiilor lor. Există de multe ori , totuși , o greutate în punerea în practică a acestor înțelegeri. De ce? Cum facem să depășim această dificultate?
Cum pot să vin în contact cu copilul din acea stare de înțelegere? Cum reușesc să păstrez și să mă manifest cât mai des din acea stare de înțelegere?
În cadrul acestui workshop vom încerca să răspundem la toate aceste întrebări, precum și la oricare altele propuse de către părinți.
Întâlnirea conține atât aspecte teoretice cât și exerciții practice.

Workshop 3: 14 mai 2016
Iubirea necondiționată – simpla magie care transformă

Aspectele pe care le vom avea în vedere sunt următoarele:
Definirea conceptului de iubire necondiționată – pentru a elimina îndoielile sau confuziile asupra acestui subiect.
Manifestare, sau cum ajung acolo? Factori care mă pot împiedica.
Împlinire – Ce obțin eu și copilul în urma manifestării acestui tip de interacțiune, care sunt beneficiile atât în plan sufletesc cât și în plan fizic.

Info participare:

Facilitatori:

Alexandru Preda:

alex preda

Autor „Bine ai venit !”

Consilier pentru dezvoltare personală.

Îmi place să văd lumea dincolo de aparențele ei. Pasiunea de a vedea dincolo de imaginea pe care ochii și mintea o pot oferi a început încă din copilărie.
După terminarea liceului am absolvit A.S.E. și ceva mai târziu Psihologia. In anul doi de psihologie am luat contact din plin cu literatura din sfera dezvoltării personale și spirituale și am simțit că acesta este drumul meu.
În următorii ani am început să susțin evenimente de genul seminariilor, workshop-urilor și conferințelor iar anul 2014 a fost cel în care am fost inspirat să scriu prima mea carte pe care am numit-o “Bine ai venit!”. Aceasta este asemănătoare unei colecții de insight uri și este scrisă în urma accesării unor stări profunde de liniște interioară.
În tot acest timp am continuat să lucrez cu mine însumi și continui să o fac și acum.
Am ajuns la întelegerea că este util și frumos să trăim și să învătăm cum să trăim, simultan, mai ales având în vedere viteza cu care se schimbă ritmurile vieții în prezent. Simt bucurie și împlinire să împărtășesc cu ceilalți oameni ceea ce am dobândit și cred că cel mai mare câștig al unui om este să se cunoască pe el însuși.

“În timp ce cauți miracole soarele se miscă pe cer” – citat din “Bine ai venit!”

Alina Cornelia Mihail:

poza profil2

Consilier parental și pentru dezvoltare personală:
– peste 15 ani de experiență în domeniul consilierii și asistării relației părinte – copil;
– formare în evaluarea comportamentului copiilor si a relației părinte-copil în cadrul Proiectul de cercetare american “Experiențele timpuri in dezvoltarea creierului la copii“.
– participant la numeroase seminarii privind securitatea emoțională a copiilor și abuzul asupra acestora.

Cost: 100 lei / workshop

Trimite intenția ta de participare si numele tău la:

Alexandru Preda:
e mail: eu.alexpreda@yahoo.com
sms: 0721280362 sau
Alina Cornelia Mihail:
e-mail: alinacorneliamihail@yahoo.com
sms: 0726460166

Numărul maxim de locuri este 12.

O primăvară frumoasă tuturor părinților!

https://www.facebook.com/events/1673851606215027/

Esența – prezența constantă

gaia text

Esența, Satsang, Meditație

 

Esența este prezența constantă, prezența vindecătoare a sinelui eliberat de frică, de defecte sau boală. Înțeleg satsang-ul ca o invitație pentru fiecare, de a vedea acest spațiu vindecător, care ne împlinește și în care frica nu are sens – esența – ca și condiție a noastră naturală de a experimenta meditația fără sfârșit.

Meditație fără efort și exercițiu. Esența, ca ceea ce este. Satsang fără maestru și student.

De obicei meditația se confundă cu exercițiul meditație. A face exercițiu implică ideea că există ceva care poate fi îmbunătățit, sau ceva care poate fi atins. Ai putea avea impresia că meditația este ceva dificil. În acest mod, ne-am putea gândi că mergem la satsang pentru a atinge iluminarea, sau a recunoaste esența și ar trebui să facem un efort pentru asta. De multe ori ne gândim „Maestrul este iluminat și eu nu sunt. El are o legatură directă cu esența și eu nu am”. Prin urmare ne gândim că învățăturile lui ne aduc la esență. În copilărie am primit regulile sau învățăturile părinților și ale profesorilor, acum le schimbăm cu ale maestrului și  pe nesimțite, le înlocuim cu așteptarea: „Arată-mi tu cum se face!”

Ceea ce există aici – această experiență – e deja esența. Meditație fără efort. Satsang.

Dar nu credeți ceea ce vă spun! Uitati-vă singuri! Există altă experientă decât acest moment? Când începe această experiență?  Când se termină?

Nu o să găsiți un început sau un sfârșit. Aceasta este meditația fără sfârșit. Esența satsang-ului. A fi în adevăr. Aici și acum. Fără reguli, fără învățare. Experiența voastră directă este deja . Niciun  profesor de satsang nu vă poate învăța asta. Acesta este cunoasterea esenței în mod direct.

Nu rata o întâlnire unică, care iți poate aduce adevărul cel mai de preț: CINE EȘTI TU!

ESENȚA ești TU și te dezvăluie atunci când mintea își SCHIMBĂ PERSPECTIVA și INIMA SE DESCHIDE.

Vino să cunoști o ființă realizată, vino să te bucuri de ESENȚĂ, vino ACASĂ.
https://www.facebook.com/events/532588793590228/

Liniște, Pace. Acum!

Gaia

How to Limit Stress & Disease – A Workshop with Alexander Northern Deer in Bucharest

12688050_1972498176309737_4432036408566323462_n

The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania și Northern Deer Alexander vă propun un workshop foarte interesant și util având ca tema centrală administrarea stresului și a situațiilor negative și transformarea lor într-o sursă de putere.

De multe ori în viața noastră ne situăm pe nivele reduse de energie și conștientizare, ca urmare a acumulării unei cantități mari de stres și neliniște. Această vibrație joasă ne afectează mintea, corpul și sufletul.

Ți-ai dori să afli cum se întămplă acest proces și cum îl poți administra? Cum poți să transformi aceste momente dificile din viața ta într-o sursă de putere?

Vino și află răspunsurile oferite de tradițiile străvechi care s-au menținut in conexie permanentă cu puterea infinită a Universului.

Te așteptăm să împărtășim această sură inepuizabilă de claritate și liniște.

PROGRAM:

  • Contactul cu energiile (atac și apărare) – Esoteric Martial Arts
  • Ritual de combatere a influențelor negative și a energiilor prinse in aura noastră (corpul nostru vital)
  • Discuții libere despre stres și boală
  • Ritual de vindecare pentru deconectare de la influențele negative, generatoare ale bolilor.

INFORMAȚII PARTICIPARE:

Contact: Alina Cornelia Mihail

0726460166, alinacorneliamihail@yahoo.com

Cost: 100 Ron

https://www.facebook.com/events/1059274784122869/

Despre Northern Deer Alexanderwww.theworldofwisdom.org

Vă așteptăm cu mare drag!

 

Nu mai trăiesc eu ci Iubirea în mine!

gray and blue click pen on white notebook
Fotografie de samer daboul pe Pexels.com

De când mă țin minte am fost frământată de gândul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreață și gingașă în persoana mamei mele, așa că pot spune că m-am născut în dragoste și am fost însoțită de dragoste.

A nu mai fi iubită pentru mine înseamna a nu mai exista. În copilărie, când făceam vreo răutate, mama mă împingea un pic cu mâna și imi spunea *du-te de la mine, nu te mai iubesc!*. Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil. Atunci începea să-mi tremure buza și rămâneam blocată în fața mamei, cu mâinile în jos, cu pumnii strânși, până când îmi făcea semn să vin și mă lua în brațe. Atunci izbucneam în plâns. Și plângea și ea. Simțeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat și mă întorceam la viață prin mărturisirea iubirii ei.

Dragostea pe care o revărsăm asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate până atunci în întuneric. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumina. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe ce înseamnă să fii văzător în duh, trebuie să știe că aceasta înseamnă să iubești.

Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăiești în propria inimă, în propriul trup, în propria răsuflare, încât cel iubit dintr-odată ți se descoperă, în întregimea sa, în tine însuți, ca tine însuți.

Iubirea se îmbracă în cel iubit ca într-o haină. Aceasta este starea din care Apostolul Pavel a putut să zică: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos în mine!

Nu mai trăiesc eu ci Iubirea în mine!

Cu iubire,

Alice❤️

Urmărește și pagina de Facebook Universe of Alice sau scrie-mi la   alinacorneliamihail@gmail.com

Experiența mea în Școala Șamanică a lui Northern Deer Alexander

6604775_orig

Zâmbesc când mă gândesc la prima mea participare la un seminar al Schoolof Wisdomand SpiritualAdventure. Era un amestec de curiozitate și nevoie interioară care mă îndemnau deși, mintea mea căuta motive să mă oprească.

După fiecare seminar sau tabără am înțeles de ce am ales sa fiu prezentă dar, de fiecare data, în fața unui nou seminar, îndoiala apărea din nou. Deci, înteleg cât de greu este să spui DA sufletului tău și dorințelor lui.

Pentru mine fiecare seminar și tabără au reprezentat un pas mai aproape de cine sunt cu adevărat. M-am bucurat de fiecare cunoaștere nouă, de fiecare experiență, chiar dacă uneori întalnirea cu mine (cu aspecte pe care nu doream să le vad) nu a fost ușoară.

Pentru ce sunt recunoascătoare:

– posibilitatea să fiu într-un loc sigur și prietenos în care să am curajul să mă deschid și să mă uit la mine cu sinceritate;

– oportunitatea de a descoperi lucruri noi despre mine, lucruri ce m-au uimit și mi-au dat o nouă perspectivă asupra mea și a vieții mele.

– am primit ajutor și suport din partea tuturor ( Northern Deer Alexander, prieteni, colegi) în toate momentele dificile când a trebuit să fac față întâlnirii cu rezistența și limitele mele. Am înteles că este foarte important să ai lângă tine în astfel de momente oameni care să te înteleagă. Și m-am simțit norocoasă pentru aceasta.

– șansa de a începe o călătorie adevărată către sinele meu, către resursele mele interioare, să redescopăr vise uitate, îngropate în pesimism și să le dau viață din nou.

– am întâlnit oameni noi și am înțeles că nu sunt singură pe acest drum, iar acesta este un sentiment extraordinar.

În final, am redescoperit viața și am simțit că pot fi fericită din nou!

Recomand cu toată inima cursurile și taberele susținute de Northern Deer Alexander  acelora care nu se mai regăsesc, nu se mai simt împliniți, celor ce au o viață monotona și lipsită de energie, celor ce caută răspunsuri și soluții la nefericirile lor și simt că e timpul să se întoarcă la viață și să descopere frumusețea ei.

Namaste!