Călătoria, inițiere în tainele sufletului (2)

 

photo 200

Privește mereu realitatea ca un mister, o taină ce abia așteaptă să vă reuniți!

Am ajuns în Chișinău în jurul orelor 9:00 dimineața. O dimineață de duminică ce arăta și mirosea la fel ca duminicile din familie. Trăgând troller-ul după mine, mă uitam curioasă la fețele oamenilor și ascultam frânturi din conversațiile lor, parcă încercând să-i descopăr. S-au arătat tare drăguți, mi-au spus de unde să iau autobuzul iar apoi un tânăr cochet mi-a explicat, folosind google maps, cum să ajung în locuința pe care o închiriasem și ce să vizitez neapărat în oraș și în împrejurimi. Eram tare veselă de o întâmpinare așa vie, spontană și caldă.

O călătorie în care am rostit cel mai des cuvântul «mulțumesc»

Mă auzeam la fiecare a doua propoziție spunând mulțumesc, iar dacă nu aveam cui, spuneam în sufletul meu, căci drumul se deschidea lin, continuu, iar tot ce mi se transmitea, subtil, era doar … pășește!

Chișinău, locuri, oameni, Cricova

cricova

În mai puțin de două zile am început să pătrund, ajutată de oameni sensibili, frumoși ai locului, esența spațiului.

Mi s-au arătat locuri de poveste sau legendă, străzi cu un farmec aparte, am gustat din bucatele și vorba lor, am râs și am descoperit că esența umană are forme nebănuite, dar minunate de manifestare. Da, Chișinăul noaptea, prezentat și povestit de oameni sensibili, cel cunosc, este o poveste frumoasă!

Un capitol special în Chișinău a fost Cricova.

În dimineața plecării spre cramele de la Cricova mă gândeam: ce poate fi atât de spectaculos în a vizita o cramă? foarte curând aveam să aflu cât m-am înșelat …

Despre ce aș putea să vă spun mai întâi? despre tunelul de piatră și labirintul de străzi în care stăteau cuminți, la răcoare butoaiele de vin? sau despre procesul de fabricare a unei șampanii adevărate? Ascultam cu atenție, fascinată, despre toată această artă a producerii vinului spumant sau liniștit și realizam că nu am știut niciodată ce am băut 😊, și ce poveste poate ascunde fiecare sticlă de vin.

Într-un oraș subteran cu o întindere de peste 100 km, la o adâncime de peste 80 m și într-o temperatura constantă de 12o descopeream o întreagă lume, un întreg labirint de culoare, aromă, magie arhitecturală, istorie, interconectare și viziune umană.

Ce este vinul? ispită, savoare? sângele domnului, leac? speranță? sau poate un mod de viață?

Dacă ați vizionat acest film cred că ați înțeles ce taină ascunde acest loc. Un loc, care trezește ființa, o poartă spre esență, indiferent cum se relevă ea fiecăruia.

Pleci din acest loc mai vesel, mai puternic, mai înrădăcinat în credință și în potențialitatea de manifestare a viselor tale.

Se lasă seară în Chișinău … mâine voi ajunge pe alte meleaguri ale Republicii Moldova. Nu știu nimic din ce mă așteaptă, dar orice va apărea va fi așternut pe foaie. Așa că, vă las cu bine și vă aștept să fim împreună pentru partea a 3 a, orice ar aduce ea 😊

Vă mulțumesc dragii mei,

Cu dragoste, Alice❤️

angel in chisinau

 

 

Călătoria, inițiere în tainele sufletului

1881490-G-I-Gurdjieff-Quote-Life-is-real-only-then-when-I-am

Când necunoscutul te cheamă, lasă mintea în urmă și răspunde-i DA! 

În urmă cu mai puțin de 10 zile o invitație de a pleca spre Republica Moldova (meleaguri încă necunoscute pentru mine) ajungea neașteptat. Fără ezitare, înțelegere sau vreun plan, am urmat-o. În mai puțin de 48 de ore, îmi cumpăram bilet de tren București – Chișinău, prin programul Smart Prietenia (aveam să înțeleg că nici acest nume nu era întâmplător) și iată-mă pe 11 August, pe seară, urcată în tren.

me in tren3

Când te deschizi experienței ca un copil și te lași ghidat de orice semn sau om, realizezi cât de dornic este totul în jurul tău să te ajute!

Am acceptat ușor că nu știu nimic despre această călătorie și nici despre multe aspecte legate de ea (nu mai urcasem în tren de mai mult de 30 de ani, despre dormitul la cușetă ce să mai zic …). Am întrebat pas cu pas, unde îmi este locul în tren, cum să-mi rabatez bancheta, când și dacă se va răcori cumva atmosfera în tren (urma să petrec aproape 12 ore în acel tren și erau peste 30 de grade în compartiment). Am fost ajutată în toate, domnul din tren, cu un accent minunat, m-a ajutat să-mi urc bagajul, mi-a arătat locul și apoi mi-a rabatat bancheta. Mi-a spus să fiu un pic răbdătoare căci se va face răcoare imediat ce trenul va porni. Mai mult, după o ora, m-a invitat să ma mut într-un alt compartiment lateral, unde era mult mai răcoare. În jurul orelor 22:00 mă aflam singură, într-un compartiment răcoros, unde doar mișcarea trenului pe șine făcea muzica de fundal. M-am bucurat ca un copil de libertatea ce se simțea în aer, iar necunoscutul în care tocmai pătrunsesem era extaziant de atractiv. După câteva rânduri citite (am purtat cu mine o carte ghid a minunatului G.I.Gurdjieff) am adormit …în câteva momente în care m-am trezit, doar constatam uimită că mă afundam în cel mai dulce și prezent somn pe care îl avusesem în toată viața mea.

me in tren2

Un suflet călător unit cu un tren călător, într-o noapte călătoare …

Am știut atunci că acest drum nu poate fi unul obișnuit, că niciun drum nu este unul obișnuit …

Parcă trezită dintr-un basm, eram în Chișinău, era dimineață, oamenii mă ajutau să îmi găsesc bagajul :), îmi pusesem bagajele în compartimentul 7 fără să realizez, apoi stătusem un pic în compartimentul 8, comunicând cu doua doamne super haioase și vorbărețe, pentru a ajunge să dorm în compartimentul 9, astfel călătoream cumva în mai multe feluri, fără măcar sa realizez.

Sunt în Chișinău!

Am promis că voi descrie pe larg această călătorie și așa voi face 🙂

Revin curând pentru continuare!

me in tren

Cu dragoste,

By Alice❤️

 

Despre lucrurile cu adevărat importante …

cheerful close up coffee cup
Photo by Pixabay on Pexels.com

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt consdiderate importante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.

Cum arată un lucru important? Nicidecum. Pentru cineva este important că plouă, pentru altcineva că nu plouă. Pentru cineva este important că se căsătorește, pentru altcineva că se desparte. Dar ce este cu adevărat important? și ce face ca ceva să fie important?

Continuă lectura „Despre lucrurile cu adevărat importante …”

De la a face la a fi și Iubirea de necunoscut

 

awesome_pictures_77

Sunt momente în viață când nimic nu pare o mai mare realizare sau o acțiune mai provocatoare decât aceea de a te opri. Din tot, în loc, în timp …

Toți am trecut prin astfel de momente și dacă nu ni le amintim nu este pentru că nu au fost, ci pentru ca am fugit de ele și am ales să le uităm.

Dacă reușești să îi spui cunoscutului să te lase puțin, să nu-ți mai spună că este important, necesar, urgent chiar obligatoriu sa faci ceva și să îl lași în urma ta, te vei găsi pe tine, pur și simplu într-un alt spațiu …

Cumva, acum ești în necunoscut, nu ști ce este încă, ce va urma, dar cea mai frumoasă și măreață descoperire este că ești și nu oricum, ești bine. Privești în jur, descoperi, te miști, vorbești, zâmbești, interacționezi cu oamenii, cu tot ce-ți este în jur. Realizezi cu surprindere că necunoscutul nu te anulează, ci te extinde, te relevă mai clar și adevărat.

Începi să zâmbești înlăuntrul tău …  cât de mare și-a fost frica și fuga  de el, de Necunoscut.

Vrei să știi cine ești? Fii! Află! Aruncă-te în necunoscut căci în Necunoscut ești obligat să fii!

Cu dragoste,

Alice❤️

Relația de cuplu – Workshop de dezvoltare personală

O nouă perspectivă asupra înțelegerii relației de cuplu!

Workshop Timișoara3

Vă aștept cu mare drag,

Alina Cornelia Mihail

Co-fondator și instructor

World of Wisdom & Spiritual Adventure

Cine a inventat Mîna-pieptene

 

female-body-language-hair-flickÎncă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cum se iau copiii, eu niciodată nu le îmbrățișam, stăteam cu mâinile țepene și nările pline de parfumul lor, temându-mă că, dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi. Simt și acum mirosul de ruj de pe buzele lor care îmi vorbeau aproape de față, întrebându-ma de ce sunt atât de serios.

E lesne de înțeles de ce femeile sunt asemănate cu păsările, stele, florile sau focul, alteori cu nisipul, cu mierea sau laptele, cu apa, cu soarele, cu noaptea, cu frigul, cu șarpele, cu lovitura de cuțit, cu liniștea, cu untdelemnul, cu dimineața, cu moartea și viața. Cele mai puternice trăiri, tot ce este mai bun, dar și ce este mai rău în această lume, se leagă de femei. Iubirea (de femei) ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia, zice Solomon. Săgețile ei sunt săgeți de foc și flacăra ei ca fulgerul din cer.

Deoarece femeile erau niște personaje din poveste, era normal ca ele să nu fie oameni. E bine asta sau nu, timpul o va arăta. Femeile nu erau oameni, pentru că niciun om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul. Îți trec mâna prin păr, Mîna-pieptene, și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar la vânătoare nu mai vrei.

Mîna-pieptene a fost inventată de o femeie tânără pe nume Clara, secretara de la Secția Raională de Cultură din Călărași, care, venind odată pe la noi, m-a luat în poala ei și mi-a zburlit părul cu Mîna-pieptene.

Autor: Savatie Baștovoi

Mulțumesc pentru acest text imens!

Cu dragoste,

Alice❤

În sufletul unui copil vorbește Dumnezeu

pexels-photo-1042438.jpeg

Când eram copii, nu mai aveam răbdare să ne facem mari, să trăim, să facem și să împlinim tot ce ne trecea prin căpșoare, prin inimi și suflet …. și tot timpul ne veneau idei, multe , continuu, timpul nu ne era de ajuns pentru câte simțeam că vrem să creăm.

Când am crescut un pic, cât să vedem lumea din jur și am intrat în lumea celor mari, ne-am trezit visând să-i ajutăm, să fim puternici pentru ei, să-i salvăm cumva, căci îi vedeam triști, plini de griji, confuzi și furioși. Câtă dreptate aveam …

Am crezut că tot ce ne lipsește este că nu suntem mari … Și atunci ne-am hotărât cu orice preț să ne facem mari. Atunci ne-am spus: vreau să fiu mai repede mare să pot să fac toate acestea …

Și ne-am făcut, fără să știm cum și când „Mari”.

Acum, suntem mari, ne închipuim că am putea învârti lumea cu doar un deget, avem resurse de tot felul și încă le mai acumulăm, dar, … nu mai știm de ce, ce să facem cu noi și cu ele?

SENSUL, râul de bucurie, entuziasm și creativitate a secat, nu mai știm unde este … ne trezim doar  spunând cu nostalgie:  Ce frumoasă era lumea când eram copii, ce bine ar fi să mai pot fi copil, ce timpuri, ce magie …ce n-aș da să mă mai pot întoarce …

Mulțumesc vouă, copii eterni

Cu dragoste,

Alice❤️

 

Efectul magic al muzicii baroce asupra creierului

baroque-church-collegiate-church-church-melk-51381.jpeg

Fiecare dintre noi am observat efectul miraculos al muzicii asupra stării noastre de spirit. Poate ne-ar fi util să devenim mai conștienți asupra muzicii, ca un instrument minunat, aflat foarte la îndemână, de a ne liniști și hrăni sufletele.

Pentru că muzica a fost și îmi rămâne prieten devotat, vindecător și mentor, sursă de inspirație și evoluție, mijlocitor către suflet și Dumnezeu  …

Știați că, ascultarea genului potrivit de muzică poate ajuta la atenuarea anxietății? Muzica barocă este cunoscută pentru faptul de a induce valuri alfa calme în creier. Prezența acestora poate acționa pur și simplu pentru a calma sau, și mai mult, pentru a schimba programele.

Foarte pe scurt despre muzica barocă:

Termenul „baroc” se referă la muzica compusă între 1600 – 1750 într-un timp cunoscut în general ca era baroc. Aceasta a fost caracterizată de un stil artistic în artă (pictura, arhitectură, muzică, literatură etc.) care au creat exuberanță și dramă. Fiind creată pentru a fi înțeleasă în mod clar, în arta barocă există puțină subtilitate.

Beneficiile ascultării acestui gen de muzică:

Continuă lectura „Efectul magic al muzicii baroce asupra creierului”

De mână cu Dumnezeu

shutterstock_28

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă:

Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?

Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând.

După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi.

Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile?

Când conduceam eu, cunoşteam pe de rost strada, curbele, suişurile, coborâşurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează!

Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam.

M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

 

Mulțumesc drag cititor 🙂

Alice