Femeia și Luna, o relație sacră și unică

full-moon-woman-in-white-e1473784318275

Luna este lumina primordială a cerului pe timpul nopții, lumină ce strălucește peste întinderi în nopțile cu lună plină și se retrage din nou la misterul întunericului complet la luna nouă. Această enigmă veche a apariției, creșterii și dispariției constante, este un simbol vizibil al vieții, al morții și apoi al renașterii odată cu apariția lunii noi. Popoarele vechi au măsurat timpul după ciclul obișnuit al lunii, mai degrabă decât după ciclul soarelui. Chiar și solstițiile și echinocțiile au fost sărbătorite inițial după cea mai apropiată lună plină sau nouă.

Pentru aceia dintre noi care locuiesc în orașe mari, este greu să ne imaginăm că luna a fost odată sursa principală de lumină după apusul soarelui. Înainte de energie electrică și alte miracole moderne, oamenii din timpurile străvechi au urmat aceste indicii ale luminării, pregătindu-și recoltele sub lumina sa completă și îmbrățișând perioada de germinație, în timp ce se mișca prin faze de scădere.

Atunci, menstruația nu a fost privită ca un neplăcut, ci o emblemă a tinereții și a fertilității. Când s-a descoperit că ciclurile femeilor le reflectau pe cele ale Lunii, ele au fost venerate pentru această legătură divină. Au fost reprezentate ca zeițe ale Lunii și s-au închinat lor ca mame divine, protectori și văzători. Egiptenii și taoiștii au crezut că sângele menstrual ar putea crește puterea spirituală și au ritualizat acest lucru prin consumul său cu vin roșu. Grecii antici foloseau sângele menstrual pentru a fertiliza culturile și pentru a simboliza creșterea în timpul festivalurilor de primăvară. Femeile au fost considerate mai intuitive în timpul menstruației și au fost căutate pentru înțelepciune și îndrumare.

Toate acestea se întâmplau înainte ca patriarhatul să considere luna un simbol al fricii și să învețe femeile să se rușineze de ciclurile lor lunare. Cei de la putere au recunoscut că, pentru a subordona femeile noii ordini, trebuie, mai întâi să le întrerupă legătura cu sursa. Ei au promovat credința că femeile erau necurate și le-au alienat de societate. Femeilor nu li s-a permis să facă sex, să pregătească mâncare sau chiar să intre în biserici în timp ce sângerau.

Cuvintele precum „isterie” și „slăbiciune” reflectă această schimbare de gândire. Cel dintâi provine din latinul hystericus, adică „a uterului”. Această nebunie specifică femeii a fost considerată a fi provocată de o disfuncție a uterului și este motivul pentru care încă ne referim la eliminarea organelor reproductive ale femeilor ca la histerectomie. Menstruația a fost definită ca un episod lunar de nebunie, adus de fazele lunii. Acestea sunt doar două exemple care demonstrează modul în care femeile au fost învățate sistematic să devalorizeze propria lor intuiție, amintiți-vă de câte ori nu te-ai auzit spunând: „Nu sunt sigură dacă mă simt într-adevăr așa sau dacă e doar pentru că sunt în aceea perioadă a lunii”.

Când încercăm să vindecăm această deconectare, realizăm o mai mare sincronizare cu trupurile noastre și devine evident că ciclurile menstruale ale femeilor nu reflectă doar pe cele ale lunii, ci ale zilei, anotimpurilor și ale vieții însăși.

Continuă lectura „Femeia și Luna, o relație sacră și unică”

Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?

 

 

 

grayscale photo of woman covering her mouth using her hands
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Atunci când femeile spun NU vocii lăuntrice autoritare, care zice: „are dreptate, regresezi, trebuie să faci ceva, nu poți să nu faci nimic, nu poți lăsa lucrurile așa, se vor distruge … etc”, ele trăiesc simultan o serie de emoții complexe. Un fel de gol imens în interior, un fel de regret, de dezamăgire în a nu urma drumul cunoscut, bătătorit, către reușită, o teamă de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, de a le distruge imaginea pe care o au despre ele, dar în același timp o senzație de putere adusă de acest „nu”, de bucuria de a-și asculta vocea autentică, de a reduce la tăcere „tiranul” interior.

Îmi amintesc momentele când am simțit în interiorul meu să spun nu, să nu mai accept un job sau o relație care nu mă mai împlineau, în care nu mă mai vedeam pe mine ci doar cealaltă parte. Este ca și cum te dăruiești atât de mult încât te pierzi pe tine complet, iar întoarcerea sporadică din ce în ce mai puțin la tine te sperie, căci este momentul de adevăr, pe care nu vrei să-l vezi … momentul în care realizezi că tu de fapt nu mai exiști.

Ruperea atunci este și mai grea, căci a renunța pare echivalentul pierderii a tot, este ca o moarte a unei întregi și singure realități. Sentimentul de pierdere este profund, însă momentul aduce cu sine și o mare eliberare și bucurie, bucuria urmării propriei căi, a propriei chemări.

Este un moment puternic de alchimie interioară, iar atunci când o femeie încetează să mai facă este momentul să învețe să fie, iar acest lucru nu este un lux, ci o disciplină. Disciplina de a-și asculta vocea interioară, de a rezista agresiunii celorlalte voci din ea și din afara ei, care îi vor spune în continuare ce trebuie să facă, și apoi sacrificarea a tot ceea ce nu-i aduce în profunzime mulțumire, pierzând astfel beneficiile iluzorii, care însă, de multe ori, i-au fost singura hrană.

Continuă lectura „Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?”

Luna ca simbol al femeilor și de ce?

believe-woman-full-moon

Luna este lumina primordială a cerului pe timpul nopții, lumină ce strălucește peste întinderi în nopțile cu lună plină și se retrage din nou la misterul întunericului complet la luna nouă. Această enigmă veche a apariției, creșterii și dispariției constante, este un simbol vizibil al vieții, al morții și apoi al renașterii odată cu apariția lunii noi. Popoarele vechi au măsurat timpul după ciclul obișnuit al lunii, mai degrabă decât după ciclul soarelui. Chiar și solstițiile și echinocțiile au fost sărbătorite inițial după cea mai apropiată lună plină sau nouă.

Ca o oglindă care reflectă lumina soarelui, luna reprezintă partea umbrei luminii soarelui. Aceasta reflectă misterul și frica din sufletele noastre. Cum reflectă luna toate etapele vieții unei femei? De ce Luna este reprezentativă pentru Zeița Triplă și mai mult?

Zeita Triplă și Luna

Deoarece ciclurile sale vizibile au reflectat viața femeii, anticii credeau că luna era reprezentată de Zeita Triplă. Cele trei încarnări ale fetei, mamei și cronei au fost strâns corelate cu fazele lunare ale noului, plinului și vechiului; prin urmare, triada completă a zeițelor este simbolizată în fața schimbătoare a Lunii.

Pe măsură ce luna deține întreaga experiență feminină, ea este strâns asociată cu vechiul și înțeleptul (sau vechiul și fricosul). Bătrâna a trăit prin fată și a fost o mamă și acum conține în ea înțelepciunea și experiența tuturor părților vieții femeii. Ca și luna, ale cărei faze se repetă și se repetă, faza finală conține cunoașterea celorlalte dinaintea ei. Prin urmare, legătura lunii cu superstiția și teama întunericului, este doar o reflectare a cronei vechi, întunecate, care poate să prezică moartea, și a cărei vârstă o face atât venerată, cât și de temut.

Menstruaţia

Luna în schimbare este asociată în mod special cu femeile, deoarece ciclul obișnuit de douăzeci și opt de zile se potrivește atât de aproape ciclului menstruației. Prin urmare, identificarea lunii cu sângele este profundă și incontestabilă.

Partea întunecată a Luminii Soarelui

Ca o oglindă care reflectă lumina soarelui, luna reprezintă partea umbrei luminii soarelui. Luna reflectă misterul și frica din sufletele noastre. Ne reflectă tot ceea ce nu putem vedea în noi înșine, pentru că nu ne putem uita direct la soarele strălucitor. Ne uităm spre Lună pentru a ne vedea fața, așa cum ne uităm în oglindă pentru a ne vedea, pentru că nu ne putem uita direct la fața noastră. Oglinda lunii luminează atât întunericul nopții, partea umbrei noastre, cât și cerul albastru al zilei, sinele nostru conștient.

Cum influențează fazele lunii corpul unei femei? Voi reveni …

Dacă te simți atras/ă de subiect te rog scrie-mi!

alinacorneliamihail@gmail.com , academia.feminitatii@gmail.com

Mulțumesc,

Cu dragoste

Durerea ca Miracol

Tears

Cea mai grea este durerea pe care nu o înțelegi. Mocnește undeva înlăuntrul tău, o simți în adâncul tău dar, încă nu-ți vorbește. Apoi, dacă o lași să existe, dacă cumva nu o dai la o parte, nu o respingi cu brutalitate forțându-te să te convingi de inexistența ei sau de non sensul ei, dacă pentru o clipă, o lași, ca și cum ai chema-o, și te uiți în ochii ei, spunându-i că nu ți-e teamă de ea, ca nu vrei să o alungi, ci să o descoperi, atunci ea ….. îți va răspunde, ți se va arăta și îți va vorbi despre ea, de unde vine și despre ce povestește.

Uneori cu ea de mână , poți trăi, simți multe, experiențe noi, ce numai ea ți le poate șopti, descifra, în care numai ea te poate purta.

Primul lucru pe care durerea mi l-a spus când m-am decis să nu-i mai întorc spatele ci să o primesc, să mă uit la ea ca la o prietenă dragă și să nu o mai alung în pribegie, ori de câte ori apărea pe la mine, a fost că poate a fi atât de bună și darnică, că vine cu brațele pline de daruri înțelepte dar mai ales că fugind …… pierzi.

Astfel, am prins curaj să mă uit cu o curiozitate de copil la ea,  la tot ce nu înțeleg, la tot ce ma face să fug sau să resping, poate cine știe, și de data aceasta, ce mi se va descoperi va fi la fel: neștiut/nou, imens ca trăire, vast ca experiență, într-un cuvânt MIRACOL!