Cu un sărut mai aproape de moarte

man sitting on dock
Fotografie de Martin Pu00e9chy pe Pexels.com

Când eram mic, nu suportam ticăitul ceasurilor. Și asta nu pentru că sufeream cu nervii sau de insomnie, ci pentru că ceasul îmi amintea de existența timpului. Fiecare tic-tac era pentru mine ca o bătaie în porțile morții. Când mă culcam în pat și în întuneric se mai vedea doar conturul albicios al ferestrei, ticăitul ceasului se asemăna cu zgomotul roților unui tren care ma duce spre moarte.

Era atât de scurt un ticăit, dar era destul ca să mă cufunde într-o tristețe doborâtoare, într-o tristețe din care nu credeam că voi ieși vreodată. Era îngrozitor să știu că eu nu voi mai putea întoarce timpul vieții nici măcar cu un singur ticăit. Mă sfâșiam să simt cum dispare în neființă pentru totdeauna și irecuperabil sunetul acela monoton și trist.

Acest sentiment îl trăiam mai ales seara, la culcare. Dar adevărata tristețe și singurătate mă copleșeau în casele străine, chiar și la bunica, unde mă adormea un ceas mare sovietic. Atunci mă gândeam ce deprimant ar fi să aud astfel de ceasuri toată ziua, dar totodată îmi dădeam seama că ele ticăie oricum, chiar și atunci când eu nu le aud.

Orice aș fi făcut și oriunde m-aș fi dus, timpul trecea.

Sigurul rost pe care îl mai vedeam era să urmăresc cât mai atent trecerea timpului, să o înregistrez, să o explic. A fost cea mai dureroasă ocupație din viața mea, dar n-a fost fără rost.

Am început să văd trecerea timpului în orice: în frunzele care cad sau doar se mișcă, în orice schimbare, în orice cuvânt sau gest care erau înghițite imediat de trecut ca de un stol de piranii. Eu însumi rămâneam nemișcat și neputincios în fața trecutului care mă înghițea încetul cu încetul.

Trecerea timpului se poate masura cu orice. O măsuram cu hainele din care creșteam, cu oamenii care mureau sau se căsătoreau. Nimic nu oprește trecerea timpului. Și cei îndrăgostiți pot spune: iată, suntem cu o atingere mai aproape de moarte, suntem cu o îmbrățișare, cu un sărut mai aproape de moarte.

Suntem întotdeauna mai aproape. De multe ori mă surprind asupra aceluiași gând în timpul liturghiei, când preoții și diaconii își dau sărutul iertării și al dragostei înainte de a se împărtăși. Atunci ei se cuprind și, sărutându-se pe umăr zic: „Hristos în mijlocul nostru”, iar celălalt răspunde: ” Este și va fi”.

Ce minunat! Atunci sunt cu adevărat cu un sărut mai aproape de moarte, dar și mai aproape de Viață. Pentru un singur lucru mă rog atunci: ca sărutul acesta să mă apropie anume de Viață și nu de moarte.

Fragment din cartea Între Freud și Hristos a minunatului părinte Savatie Baștovoi

Mulțumiri!

Cu dragoste,

Alice ❤

 

Locuri unde timpul stă în loc și doar Spiritul creează

tipova veche

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (3)

Frumoasă și înălțătoare este călătoria sufletului!

În a treia zi a călătoriei mele în Republica Moldova, mi s-a deschis una dintre cele mai înălțătoare cărări: plaiurile satului Horodiște – Rezina, la 85 de km de Chișinău.

În acest loc, parcă rupt de lume, este multă liniște și viață plină de firesc, sacrul te pătrunde ușor, ușor, iar Adevărul începe să-ți șoptească răspunsurile unor căutări adânci ale sufletului.

Ghidată de o ființă cu totul specială, pe care abia o cunoșteam (localnică) am ajuns pas cu pas în inima spirituală a acestui loc.

În inima unui deal împădurit, acoperită de verdele viu al naturii, ne-a întâmpinat semeață și de o frumusețe răpitoare Mănăstirea Saharna. De când pătrunzi pe porțile sale, ceva se zguduie înlăuntrul tău, inima ți se înmoaie și fără să realizezi cum și de ce ochii ți se umplu de lacrimi. Tatiana îmi șoptește ca locul este dăruit cu două icoane făcătoare de minuni. Nu este nevoie să încerci să afli care sunt acelea, tot locul este o bucurie continuă a sufletului, în timp ce inima continuă să ți se deschidă, până când rugăciunea ta devine puternică, clară, profundă, iar plânsul hohotit se transformă într-o pace ce nu o poți descrie …

Te simți purtat de ceva ce este dincolo de tine, un ghid nevăzut ce te ascultă, te cuprinde și te mângâie continuu … te desprinzi pentru momente bune de realitatea că ești, așa cum te știai, orice gând se dizolvă și încet, încet, pătrunzi în adâncurile tale sufletești, te afli ca respirație și lacrimi.

manastirea saharna

Din acest punct al călătoriei, totul a curs în aceeași vibrație, sub îndrumarea blândă, non-palpabilă, puternică, a necunoscutului sacru. Am pășit rând pe rând într-un izvor vindecător aflat la câțiva pași în interiorul pădurii, apoi ne-am îndreptat spre alte două mănăstiri: Mănăstirea Cușelăuca vestită pentru minunile vindecătoare ale Sfintei Agafia și Mănăstirea Țipova nouă și veche (locul în care Ștefan cel Mare se căsătorea pentru a treia oară).

izvor tamaduitor

“Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!” Sf. Agafia

O întâlnire aparte a fost conectarea cu povestea vieții Sfintei Agafia, cea care patronează spiritual spațiul Mănăstirii Cușelăuca. Simțind o chemare aparte și un mare dor de spațiul sfânt al sufletului, Agafia este copila care la doar 7 ani, în drum spre sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev, acolo unde părinții săi considera că este prea mică să meargă, singură, în întunericul nopții cade într-o fântână pustie și adâncă, traumatizându-și grav ambele picioare. Acest accident îi pecetluiește viața întreagă, pentru că ea, chiar și găsită după 3 ani, fiind mângâiată și întărită în tot acest timp de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii, a fost nevoită să stea tot timpul la pat.

42 de ani cât a trăit în Mănăstire a vindecat și a mângâiat sufletele a sute de oameni, de pe patul său, felul ei de servi ceea ce este esențial existențial, făcându-te să te trezești brusc și să te întrebi : încotro viața mea?

Manastirea Cuselauca

O zi, trei lăcașuri sacre, legendă, istorie, locul unde omul, așa cum este fiecare dintre noi a devenit Mare și Sfânt.

coperta-tipova

Pământuri care vorbesc încă, natura care transmite ca un martor obiectiv tot ce a fost, este și va fi vreodată, eterna transformare a Aceluiași Necunoscut Imens Prezent.

Un loc în care intri cineva și nu mai ieși tu! Un loc cât o imensă taină!

Tipova_2

Mulțumesc Tatiana pentru dar și călăuzire ❤️

Cine dorește să afle mai multe despre aceste locuri vă rog să-mi scrieți: alinacornelia mihail@gmail.com.

Vă mulțumesc pentru timpul dedicat! Vă iubesc! Cu dragoste,

Alice ❤️

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (2)

 

photo 200

Privește mereu realitatea ca un mister, o taină ce abia așteaptă să vă reuniți!

Am ajuns în Chișinău în jurul orelor 9:00 dimineața. O dimineață de duminică ce arăta și mirosea la fel ca duminicile din familie. Trăgând troller-ul după mine, mă uitam curioasă la fețele oamenilor și ascultam frânturi din conversațiile lor, parcă încercând să-i descopăr. S-au arătat tare drăguți, mi-au spus de unde să iau autobuzul iar apoi un tânăr cochet mi-a explicat, folosind google maps, cum să ajung în locuința pe care o închiriasem și ce să vizitez neapărat în oraș și în împrejurimi. Eram tare veselă de o întâmpinare așa vie, spontană și caldă.

O călătorie în care am rostit cel mai des cuvântul «mulțumesc»

Mă auzeam la fiecare a doua propoziție spunând mulțumesc, iar dacă nu aveam cui, spuneam în sufletul meu, căci drumul se deschidea lin, continuu, iar tot ce mi se transmitea, subtil, era doar … pășește!

Chișinău, locuri, oameni, Cricova

cricova

În mai puțin de două zile am început să pătrund, ajutată de oameni sensibili, frumoși ai locului, esența spațiului.

Mi s-au arătat locuri de poveste sau legendă, străzi cu un farmec aparte, am gustat din bucatele și vorba lor, am râs și am descoperit că esența umană are forme nebănuite, dar minunate de manifestare. Da, Chișinăul noaptea, prezentat și povestit de oameni sensibili, cel cunosc, este o poveste frumoasă!

Un capitol special în Chișinău a fost Cricova.

În dimineața plecării spre cramele de la Cricova mă gândeam: ce poate fi atât de spectaculos în a vizita o cramă? foarte curând aveam să aflu cât m-am înșelat …

Despre ce aș putea să vă spun mai întâi? despre tunelul de piatră și labirintul de străzi în care stăteau cuminți, la răcoare butoaiele de vin? sau despre procesul de fabricare a unei șampanii adevărate? Ascultam cu atenție, fascinată, despre toată această artă a producerii vinului spumant sau liniștit și realizam că nu am știut niciodată ce am băut 😊, și ce poveste poate ascunde fiecare sticlă de vin.

Într-un oraș subteran cu o întindere de peste 100 km, la o adâncime de peste 80 m și într-o temperatura constantă de 12o descopeream o întreagă lume, un întreg labirint de culoare, aromă, magie arhitecturală, istorie, interconectare și viziune umană.

Ce este vinul? ispită, savoare? sângele domnului, leac? speranță? sau poate un mod de viață?

Dacă ați vizionat acest film cred că ați înțeles ce taină ascunde acest loc. Un loc, care trezește ființa, o poartă spre esență, indiferent cum se relevă ea fiecăruia.

Pleci din acest loc mai vesel, mai puternic, mai înrădăcinat în credință și în potențialitatea de manifestare a viselor tale.

Se lasă seară în Chișinău … mâine voi ajunge pe alte meleaguri ale Republicii Moldova. Nu știu nimic din ce mă așteaptă, dar orice va apărea va fi așternut pe foaie. Așa că, vă las cu bine și vă aștept să fim împreună pentru partea a 3 a, orice ar aduce ea 😊

Vă mulțumesc dragii mei,

Cu dragoste, Alice❤️

angel in chisinau

 

 

Călătoria, inițiere în tainele sufletului

1881490-G-I-Gurdjieff-Quote-Life-is-real-only-then-when-I-am

Când necunoscutul te cheamă, lasă mintea în urmă și răspunde-i DA! 

În urmă cu mai puțin de 10 zile o invitație de a pleca spre Republica Moldova (meleaguri încă necunoscute pentru mine) ajungea neașteptat. Fără ezitare, înțelegere sau vreun plan, am urmat-o. În mai puțin de 48 de ore, îmi cumpăram bilet de tren București – Chișinău, prin programul Smart Prietenia (aveam să înțeleg că nici acest nume nu era întâmplător) și iată-mă pe 11 August, pe seară, urcată în tren.

me in tren3

Când te deschizi experienței ca un copil și te lași ghidat de orice semn sau om, realizezi cât de dornic este totul în jurul tău să te ajute!

Am acceptat ușor că nu știu nimic despre această călătorie și nici despre multe aspecte legate de ea (nu mai urcasem în tren de mai mult de 30 de ani, despre dormitul la cușetă ce să mai zic …). Am întrebat pas cu pas, unde îmi este locul în tren, cum să-mi rabatez bancheta, când și dacă se va răcori cumva atmosfera în tren (urma să petrec aproape 12 ore în acel tren și erau peste 30 de grade în compartiment). Am fost ajutată în toate, domnul din tren, cu un accent minunat, m-a ajutat să-mi urc bagajul, mi-a arătat locul și apoi mi-a rabatat bancheta. Mi-a spus să fiu un pic răbdătoare căci se va face răcoare imediat ce trenul va porni. Mai mult, după o ora, m-a invitat să ma mut într-un alt compartiment lateral, unde era mult mai răcoare. În jurul orelor 22:00 mă aflam singură, într-un compartiment răcoros, unde doar mișcarea trenului pe șine făcea muzica de fundal. M-am bucurat ca un copil de libertatea ce se simțea în aer, iar necunoscutul în care tocmai pătrunsesem era extaziant de atractiv. După câteva rânduri citite (am purtat cu mine o carte ghid a minunatului G.I.Gurdjieff) am adormit …în câteva momente în care m-am trezit, doar constatam uimită că mă afundam în cel mai dulce și prezent somn pe care îl avusesem în toată viața mea.

me in tren2

Un suflet călător unit cu un tren călător, într-o noapte călătoare …

Am știut atunci că acest drum nu poate fi unul obișnuit, că niciun drum nu este unul obișnuit …

Parcă trezită dintr-un basm, eram în Chișinău, era dimineață, oamenii mă ajutau să îmi găsesc bagajul :), îmi pusesem bagajele în compartimentul 7 fără să realizez, apoi stătusem un pic în compartimentul 8, comunicând cu doua doamne super haioase și vorbărețe, pentru a ajunge să dorm în compartimentul 9, astfel călătoream cumva în mai multe feluri, fără măcar sa realizez.

Sunt în Chișinău!

Am promis că voi descrie pe larg această călătorie și așa voi face 🙂

Revin curând pentru continuare!

me in tren

Cu dragoste,

By Alice❤️