Cultivă în tine Viața!

life

Existența și formele sale de manifestare nu suportă aspectul comparării. Întâlnirea esențială cu Existența naște doar mirare și sete de pătrundere a misterelor sale, bucuria contemplării și topirea în perfecțiunea Sa până la contopire. „Uni-vers înseamnă spre unitate”.

Orice comparație își are rădăcina și perpetuează spațiul delimitării și limitării, al identificării și separării: eu sunt mai …, el/ea este mai…, acest loc este mai …, ce face el este mai …, ce fac ei nu este la fel de …

Când omul întâlnește Existența, sacrificiul sinelui său mărunt devine misiune, foc aprins și năzuință de unificare cu Ea. Sublimarea (moartea) îi devine aliatul cel mai de preț, căci doar prin ea are loc cu adevărat înălțarea.

Niciun loc sau om nu-ți poate revela prin el însuși, cu adevărat, nimic. Doar manifestarea existenței prin el și prin tine … Cu alte cuvinte nu ceea ce ochiul minții vede, evaluează și compară: formă, aspect fizic, ambalaj, sau mai simplu, proiecție a unei falsei identități, poate deschide și trezi un suflet, ci doar esența, doar ea este pătrunzătoare și transformatoare, doar ea este Adevăr, iar aceasta nu suportă termeni de comparație. Nu-ți concentra atenția pe a te conecta cu oameni, locuri, bunuri, caută esența!

Nu există cel mai frumos sau cel mai urât, mai bun sau mai rău (lucru, om, loc, fapt), există Viață și diversitate în manifestare …

Nu te lăsa orbit/ă de puținătatea eului tău mărunt, care se va agăța de orice din exterior pentru a-și certifica valoarea, ci simplifică-ți și îmbogățește-ți ființa, permite Existenței să se manifeste netrunchiată prin tine.

Ridică-te din nivelul mărunt al ființării tale, întâlnește Existența în măreția Sa în tine ca tine și O vei „ vedea ” apoi, nu doar în anumiți oameni, anumite întâmplări, anumite locuri, ci în toți și toate.

Alice❤️

Life develpoment coach

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice sau îmi poți scrie la: alinacorneliamihail@gmail.com.

Gustul liber al Vieții

suv traveling on road near flatiron building
Fotografie de Helena Lopes pe Pexels.com

Într-un anumit moment, vine timpul să vă depășiți condiția, starea și obișnuințele!

Trebuie să ajungeți să deveniți epuizați de atâta dependență de suferință, generată de aceeași poveste obositoare, pe care ați repetat-o ani de zile.

Trebuie să încetați să învinovățiți provocările celorlalți sau circumstanțele de viață. Provocările voastre există pentru a vă ajuta să creșteți, nu pentru a vă menține jos. Sunteți doar o victimă a propriilor voastre limitări mentale.

Odată ce recunoașteți provocările, este bine să procesați emoțional furia, tristețea și teama.

Vine un moment, în care, persistând în mila de sine și îndreptându-vă degetul doar spre exterior, vă veți accentua durerea,  prin neglijarea responsabilității proprii.

Oamenii spun „aveți încredere în sentimentele voastre” și „mergeți cu fluxul”, dar acest lucru nu este întotdeauna un sfat bun. I-ați spune unui persoane dependente de alcool să „aibă încredere în sentimentele lui” atunci când are impulsul să bea și să-și bată soția? Desigur că nu. Este important să acceptați că sunteți dependenți de minciună, imaginându-vă că puteți vedea clar realitatea, și că aveți încredere în propria dumneavoastră gândire 100%.

În funcție de cât de repede doriți să vă transformați viața, este posibil să vă supuneți unui training de maturitate spirituală . Uneori iubirea de sine este o lovitură rapidă, ce te împinge înainte. Este posibil să aveți nevoie să postați motto-uri pe pereții dumneavoastră. Este posibil să fie necesar să setați alarma la 7 am în fiecare zi, cu un program de priorități pe care trebuie să-l realizați. Este posibil să trebuiască să recrutați ajutorul unui prieten sau a unui life coach. Este posibil să trebuiască să vă vindeți toate lucrurile, și să vă schimbați viața în întregime, pentru că aveți prea multe elemente de distragere a atenției în jurul dumneavoastră.

Să nu vă fie teamă să vă „reaprindeți” viața. Alegeți să trăiți intens și să faceți câteva „greșeli” decât să vă trăiți viața într-un ritm lent, în strălucirea jalnică a apatiei și regretului.

Mulțumesc!

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice sau îmi poți scrie la: alinacorneliamihail@gmail.com.

Cu multă dragoste, Alice❤️
Co-fondator și Instructor World of Wisdom & Spiritual Adventure & WOW Academy
Spiritual life coach
www.alinacorneliamihail.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166
https://theworldofwisdom.com/alice/

Inspirație Humberto Braga

Lumea prin ochii lui Alice

Alice

Întotdeauna ai vrut să fii altfel!

Da, întotdeauna am fost altfel, am știut cumva că acest lucru este posibil. Sigur, am plătit grav pentru îndrăzneala mea, însă doar atunci când am purtat acest Adevăr cu jenă, frică, șchiopătând împărțită între lume și El …

Când m-am hotărât în sfârșit să fiu bravă, suficient cât să mi-L asum, să îl port la vedere și nu pe dedesubt, El m-a îmbrățișat atât de tare și dulce, de m-am topit în El încet, încet. Am slăbit lupta, am cedat frâiele, m-am predat …

Acum deschid ochii …văd altfel! Îl găsesc peste tot, ascuns adânc în orice suflet, în floare … pâine, vânt … privirea unui câine, în dor, în casă, în noapte, la fereastră, în mine, în tine, în umbre, în vitrine, pe străzi, în lume, oriunde El mă poartă și prin toate mi-se-arată …

Aici, în această lume perspectivă, sunt ALTFEL, dar totul este ALTFEL, și eu sunt la fel cu el. Aici sunt la fel, la fel cu altfel și în sfârșit mi-e bine!


Întotdeauna ai vrut să fii altfel! DA, altfel, la fel ca și acest Adevăr care este peste tot și niciunde, dar în toți și în toate …

Întotdeauna te-ai gândit doar la tine! DA, totdeauna m-am gândit doar la mine, dar în acest fel în care sunt la fel ca tine, la fel ca tot și toate …

De ce nu poți fi și tu ca toți ceilalți? Pentru ca sunt la fel ca toți ceilalți, atunci când ei vor putea vedea aceasta …


Trezirea este un proces conștient de recunoaștere a separării și individualizării în primă fază, și de întoarcere la unitate în final.

Ne dorim și avem nevoie să ne evidențiem, să ne individualizăm până când ajungem să ne vedem izolați complet, conștienți sau nu, de gustul din ce în ce mai amar al însingurării … iar când vom fi ajuns suficient de singuri și goi în „măreția” noastră, măcinați de suferință, de boală sufletească și trupească, mult prea obosiți să ne demonstrăm suficiența de sine, vom lăsa garda jos, vom topi în lacrimi zidurile de protecție din jurul nostru și vom începe lucrarea iubirii și unității!

Din iubire,

Alice❤️

De la a face la a fi și Iubirea de necunoscut

 

awesome_pictures_77

Sunt momente în viață când nimic nu pare o mai mare realizare sau o acțiune mai provocatoare decât aceea de a te opri. Din tot, în loc, în timp …

Toți am trecut prin astfel de momente și dacă nu ni le amintim nu este pentru că nu au fost, ci pentru ca am fugit de ele și am ales să le uităm.

Dacă reușești să îi spui cunoscutului să te lase puțin, să nu-ți mai spună că este important, necesar, urgent chiar obligatoriu sa faci ceva și să îl lași în urma ta, te vei găsi pe tine, pur și simplu într-un alt spațiu …

Cumva, acum ești în necunoscut, nu ști ce este încă, ce va urma, dar cea mai frumoasă și măreață descoperire este că ești și nu oricum, ești bine. Privești în jur, descoperi, te miști, vorbești, zâmbești, interacționezi cu oamenii, cu tot ce-ți este în jur. Realizezi cu surprindere că necunoscutul nu te anulează, ci te extinde, te relevă mai clar și adevărat.

Începi să zâmbești înlăuntrul tău …  cât de mare și-a fost frica și fuga  de el, de Necunoscut.

Vrei să știi cine ești? Fii! Află! Aruncă-te în necunoscut căci în Necunoscut ești obligat să fii!

Cu dragoste,

Alice❤️

Cufărul unei femei

Pașii căutării de sine m-au dus deunăzi într-un loc ce mă chema de ceva vreme. Era un sentiment de incompletitudine ce mă urmărea, mă chinuia și în același timp parcă îmi pregătea ceva. Așteptam în fiecare zi să aud chemarea unei cărări îndepărtate, ce-mi trimitea dorul regăsirii. Urmându-mi inima, am luat-o ușor, ușor, iar pașii m-au dus într-un colțișor, unde am descoperit un cufăr prăfuit aflat în tăcere. L-am privit cu uimire, curioasă și timidă, iar apoi, am îndrăznit să-l deschid. Odată ce capacul a căzut povestea m-a învăluit și de atunci mă tot poartă … Continuă lectura „Cufărul unei femei”

Poveste despre ființă, dor și acasă …

painica 1 decembrie

A început decembrie, a început iarna, a început să se trezească un pic sufletul străvechi …

Ni se întâmplă o atingere ușoară a unui spațiu sacru, bătrân, foarte adânc din noi …

Realizez că mă cheamă satul liniștit și profund, tradițiile vii și adevărate, bunica, patos de dăruire și smerenie …

Mă simt atât de acasă în acest decor … aici, unde ziua este mare cât lumina, noaptea este adevărată și adâncă iar omul mulțumește și sfințește naturii primirea.

Aici, când sufletul râde, peste văi iese soarele să-i răspundă, iar când sufletul plânge, cerul toarnă cu găleata; când tinerii își celebrează unirea, miroase a cozonac în toate cocătoarele din sat iar când vreun suflet se decide să-și încheie călătoria, se retrage liniștit și adoarme …

Nimic nu este extraordinar, prea mult, prea …

Este ființare simplă, blândă, înțeleaptă! Este spațiul infinit, unde ființa vorbește despre iubire și abundență în bucata de pâine și lumina lumânării de pe masă!

Iar noi, suntem toți laolaltă … zâmbim înlăuntru și unul către altul …

 

Decembrie 1, 2017

La mulți ani românești!

Text susținut de prima mea pâinică făcută în/și acasă 🙂

 

Durerea ca Miracol

Tears

Cea mai grea este durerea pe care nu o înțelegi. Mocnește undeva înlăuntrul tău, o simți în adâncul tău dar, încă nu-ți vorbește. Apoi, dacă o lași să existe, dacă cumva nu o dai la o parte, nu o respingi cu brutalitate forțându-te să te convingi de inexistența ei sau de non sensul ei, dacă pentru o clipă, o lași, ca și cum ai chema-o, și te uiți în ochii ei, spunându-i că nu ți-e teamă de ea, ca nu vrei să o alungi, ci să o descoperi, atunci ea ….. îți va răspunde, ți se va arăta și îți va vorbi despre ea, de unde vine și despre ce povestește.

Uneori cu ea de mână , poți trăi, simți multe, experiențe noi, ce numai ea ți le poate șopti, descifra, în care numai ea te poate purta.

Primul lucru pe care durerea mi l-a spus când m-am decis să nu-i mai întorc spatele ci să o primesc, să mă uit la ea ca la o prietenă dragă și să nu o mai alung în pribegie, ori de câte ori apărea pe la mine, a fost că poate a fi atât de bună și darnică, că vine cu brațele pline de daruri înțelepte dar mai ales că fugind …… pierzi.

Astfel, am prins curaj să mă uit cu o curiozitate de copil la ea,  la tot ce nu înțeleg, la tot ce ma face să fug sau să resping, poate cine știe, și de data aceasta, ce mi se va descoperi va fi la fel: neștiut/nou, imens ca trăire, vast ca experiență, într-un cuvânt MIRACOL!

Există oameni fără întrebări?

1781283.93_783x01

Începem cu un de ce și continuăm  să întrebăm, căutând și căutând, iar și iar …

Ne întrebăm pentru încă nu știm. Timpul se scurge și noi încă întrebăm iar aceasta mă impinge să spun că nu am găsit încă. Oare întrebând încă certificăm neștiința din noi sau încă nu ne știm?

Iar dacă viața este despre vreau să știu și eu mă găsesc căutând iar și iar, când am încetat să mai fiu?

Am auzit cândva că starea lui încă nu știu deschide, în timp ce știu limitează.

Întreabă-te! Oprește-te! Fii!

Pentru mine căutarea m-a purtat cum nu m-au purtat multe. Întrebarea mi-a fost căutarea, iar căutarea mi-a devenit cale.

Sunt!

Ești?

Unde m-am găsit cu Dumnezeu

girlspaholfingspamoon

Se trezea, se uita în jur …

Vedea cum nu mai văzuse …

Se minuna, vedea ce mai văzuse înainte, nimic în formă nu se schimbase, dar știa că ceea ce vedea era NOU.

Oh, ce nou, ce măreț i se arăta totul …

Tot ce știa se aduna aici, tot ce simțea se condensa într-o singura stare, necunoscutul, din care totul se desface în cunoscut, în înțeles!

Zâmbi, de acum știa că ar fi putut să-și lase mintea să născocească povestea acestui moment iar și iar, să-l explice, să-i dea înțelesuri, tâlcuri, să vorbească despre el, să-l mărească răspândindu-l, doar că aici, nu este nevoie de nimic din toate acestea …

Adevărul nu se confirmă  pe sine, Lumina nu se luminează pentru a fi, Iubirea nu se explică pe sine, nu se arată/demonstrează …Toate sunt, TOTUL este și ESTE, este suficient pentru TOT!

 

Ce frumos trăia acum, căutase toată viața cu tot sufletul LIBERTATEA, aici, acum, ERA LIBERĂ în sfârșit. Simțea că acest punct este eternitate și că așa va fi de acum totul …

Cui putea mulțumi și mai ales cum? Era ca și cum ar fi putut materializa în vreun fel tot raiul din ea în forma simplă a unui mulțumesc. Cât de puțin îi păru acest cuvânt …

Purtând în toată ființa ei acest RAI își simți Creatorul, Viața, Mentorul, Calea, Bărbatul, Lumea … era forma ei nouă de a le spune Mulțumesc, Iubesc, Sunt!

Fragment din cartea Cufărul unei Femei

Mulțumiri din toată inima Mentorului meu Northern Deer Alexander

 

Cufărul unei femei – Călătoria ca ființare

33cb26c03d058b2a6070198d81637a1a (1)

Mașina era pregătită în fața cabanei. Era ușor obosită dar, se încuraja știind că drumul și călătoria erau întotdeauna pentru ea momente care îi trezeau sufletul într-un mod nou și intens. Astfel, își luă la revedere de la cei dragi, lăsă totul în urmă și porni. Așa cum se așteptase de la primii metri făcuți, magia începu să-și facă prezența, imaginile se derulau rapid una după alta, sunetul muzicii din casetofon parcă mișca pedala de accelerație, iar ea se contopea din ce în ce mai mult cu drumul.

Consuma kilometri de drum, trăiri, emoții, amintiri… Se afundase complet în călătorie și știind asta, zâmbea din când în când, căci ce poate fi mai provocator de cât să-ți simți sufletul treaz, viu, neobosit, însetat …

Pentru o clipă se contopi complet cu drumul, coborând atât de mult în ea, încât i se păru firesc să se întrebe «oare cine ține volanul acum?»  Niciun răspuns ce mintea l-ar fi putut recunoaște nu veni, în schimb, a știut că cert, ceva/cineva o ajută. Despre astfel de momente nu poți spune multe, ce cuvinte să alegi pentru a descrie irealul manifestat? Este acel moment în care ști fără să ști ce ști …și orice alt cuvânt în plus ar fura din magia momentului puțin câte puțin.

La un moment dat se hotărî să facă un efort să revină. Își struni voința și concentrarea la maxim și reveni, nu fără efort, în realitate.

Realiză că o durea îngrozitor capul, că oboseala începea să-și facă prezența dar, știa că nu se putea opri. Nu atunci, iși spunea «încă puțin, încă puțin te rog și apoi te vei odihni …».

De câte ori  își mai spusese asta? De multe ori, acum însă era altfel: era despre calea ei, despre ea devenită una cu drumul ei, cu visul ei, EA VIS și magia ce se țesea creând timpuri noi, spații noi, lumi noi …EA NOUĂ.

Se trezea primăvara afară iar înlăuntrul ei se trezea și ea odată cu primăvara!

2017 – la început de primăvară