Transformarea

Transformarea

„Experimentezi schimbări profunde în acest moment, ce îți aduc binecuvântări mărețe”

Mesajul acestei săptămâni este: Transformarea

Ce mesaj mai frumos sau mai potrivit decât acesta, în aceste timpuri 🙂

În timp ce treci prin acestă perioadă de schimbare, este atât de firesc să te întrebi dacă viitorul va fi unul sigur. Acest mesaj ne asigură că suntem aici, parte a naturii firești a vieții, a ciclurilor sale de naștere, moarte și renaștere.

Pentru a putea aduce în viața ta noul, idei și manifestare nouă, este important mai întâi să permiți celor trecute să plece, să se dizolve.

Aceste schimbări sunt date pentru a fi celebrate și nu pentru a ne teme de ele.

Mulțumește celor trecute ce pleacă, îmbrățișează toate darurile și învățăturile ce ți-au fost aduse de ele, și apoi dă-le drumul.

Fii pregătită cu entuziasm pentru tot noul ce vine, pentru toate darurile ce coboară acum peste tine și lasă elementul de surpriză să te delecteze.

  • nu te îngrijora legat de sfârșituri, ele te aduc în nou;
  • rugăciunile tale au fost auzite și au spațiu acum să fie împlinite;
  • dă drumul la trecut, la vechi;
  • nu-ți face griji, totul este în favoarea ta.

Este timpul să-ți eliberezi aripile și să zbori! Să ieși din cocon, să crești și să te înveselești!

O săptămână plină de binecuvântări!

Alege din iubire,

Alice❤️

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Facebook page: Universe of Alice

alinacorneliamihail@gmail.com

(0040) 726460166

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.