Regina Inimilor

Regina Inimilor

Mesajul săptămânii, în acest prezent puternic transformator, aflat sub influența portalului 11:11 și a lunii pline de mâine, vine din partea Reginii de Inimi!

După cum se poate remarca în imagine, regina este eminamente încoronată cu inimi. Plină de credință, iubitoare și creativă, este extrem de empatică atât cu familia sa, cât și cu toți ceilalți. Soție și mamă devotată, oricine rătăcește și ajunge în drumul său, va fi ghidat și îngrijit de ea, dorință sa fiind binele tuturor.

Dincolo de aparențele unei vieți de vis, ea este bine ancorată în real, înțelegând atât momentele de ridicare cât și cele de cădere. Chiar dacă uneori va ascunde anumite lucruri ce ar putea decepționa, o va face doar atunci când va considera că ascunderea acestora este pentru binele celeilalte persoane. Interesul și atenția sa sporite pentru ceilalți, o poate face uneori să se amestece în treburile lor. Nu poate spune nu nimănui ce are o nevoie, dar dacă nu va reuși, va putea deveni tristă și retrasă. Prin urmare, este important să fie vigilentă, pentru a preveni ca dorința sa de a ajuta să se transforme într-o formă de asistență sufocantă.

Este timpul să fim atente la nevoile celor care sunt mai puțin norocoși.

Intuiția ta este ghidată de Divin, Înalta Preoteasă comunică acum mult mai direct cu Regina de Inimi. Acest ajutor se oferă fără așteptări și are ca scop să îi facă pe cei ce sunt sprjiniți să devină independenți. Amintiți-vă de vechiul proverb chinez: „dă-i unui om un pește și îl vei hrăni astăzi, învață-l să pescuiască și se va hrăni singur pentru totdeauna”.

Este timpul să te deschizi spre vulnerabilitatea lumii și a ta. Acționează din inima, nu din minte. Observă cum cei în nevoie fac față provocărilor vieții, și împărtășește din cunoașterea ta. Fii atentă cât de mult te apropii, cât de intruzivă poți deveni. Îmbrățișează o persoană pe care o îndrăgești.

Această carte îți poate spune deasemenea că, o persoană având calitățile acestei regine poate apărea în realitatea ta. O persoană cu calități empatice și sensibilitate la nevoile celor din jur.

Practică:

Puneți o ceașcă de ceai cald *de preferință cu aromă florală, și gândește-te la o persoană care ar avea nevoie de iubirea ta. Simte cum te încarci de căldură și iubire în timp ce îți savurezi ceaiul și trimiți aceste valuri către ea. Aceasta este o metodă reală de comunicare psihologică.

Gândește-te cum poți exprima iubire în viața ta de zi cu zi: zâmbind, oferind o mână de ajutor, sau o atingere ușoară … etc

Mulțumesc, o săptămână plină de iubire!

Mâine putem face acest lucru împreună dacă ești din București.

Poți accesa acest link, să afli cum și când:

https://www.facebook.com/events/551839595392825/

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

EROINA

Eroina

Mesajul cărții de tarot pentru această săptămână este: EROINA

Așa cum se evidențiază în această imagine, puternic, suveran, solar și luminos, leul, regele animalelor, deține calități și defecte: pe de o parte, el încarnează puterea, înțelepciunea și dreptatea, iar pe de altă parte, orgoliul în exces și siguranța de sine, făcând din el simbolul Tatălui, Suveranului, Stăpânului, întunecat uneori de propria putere, orbit de propria lumină, și care, crezându-se protector, devine tiran.

Dacă despre aventurile și actele eroice ale bărbaților am auzit sau ne-au fost prezentate, trecutul legendar al femeilor este unul sărac, iar astăzi resimțim puternic lipsa eroinelor din inconștientul colectiv feminin. Fie că au fost aventuriere, inspirate sau războinice, femeile care au îndrăznit în trecut să ia calea eroismului au fost puține și foarte ușor uitate, poate chiar alungate sau pedepsite pentru expresia lor liberă catalogată și condamnată ca vrăjitorie.

În vremurile noastre femeia începe să-și conștientizeze adevăratul potențial feminin, fără să mai aibă nevoie să militeze pentru a recunoaștere a condiției femei ca în trecutul apropiat. Din ce în ce mai multe femei își îmbrățișează energia feminină, dornice să manifeste esența lor plină de înțelepciune și iubire. Nu mai vorbim de un război între sexe, ci de o cooperare frumoasă, complementară, pentru a așeză omenirea pe calea inimii.

Eroina din această poză este liniștită și hotărâtă în același timp. Femeia devenită eroină a acceptat să parcurgă drumul anevoios și lung al transformării, pentru a deveni acum sigură de calitățile sale și de misiunea sa, pornind la drumul împăcării spiritului cu trupul, masculinul cu femininul. Este important să treacă prin procesul eliberării de temeri și ezitări și să modifice comportamentele excesive, pentru a fi puternică, strălucitoare și cooperantă, depășindu-și Ego-ul și setea de afirmare personală.

Femeia eroină vine să te trezească din reveriile feminine și castelul de cărți!

Poate este un semnal că este timpul să devii parte din acest proces de conștientizare, de punere în practică, de participare și susținere a transformării tale și a celorlalte femei din jurul tău. Deasemenea, te poate chema să ieși din zona de confort, să lucrezi în tine acele aspecte ce te țin în aceleași obiceiuri păguboase a ambițiilor deșarte cu prețul sacrificiului sinelui personal. Sau poate pur și simplu, este vorba de a da la o parte ceața în care te afli, pentru a-ți dezvălui ție însăși puterea feminină pe care o deții.

Practică: 

  • participă și comunică prin toate formele de expresie ce îți stau la dispoziție: cuvânt (discuții, cursuri); scris (articole, cărți) sau alte forme creative: artă, creații originale.

Mulțumesc, o săptămână plină de expresie liberă și împărtășire a inimii!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

Solitudine versus Singurătate

solitudine versus singurate picture

Ce legătură există între solitudine și singurătate? Niciuna, însă, continuăm să le confundăm atunci când vine vorba de a înțelege cine suntem și care este misiunea existenței noastre aici, pe acest pământ! Să aflăm deci care sunt diferențele dintre solitudine și singurătate.

Solitudinea ne oferă spațiu și timp pentru a reflecta asupra noastră. Dacă dorim să medităm și să ne coborâm profund în ființa noastră, trebuie să ne izolăm un timp pentru a ajunge să ne concentrăm, să ne relaxăm și să ne focusăm atenția în interior. În astfel de momente, când suntem introspectivi, este important să fim singuri, să căutăm singurătatea. În astfel de momente, izolarea noastră este foarte bine primită și apreciată, chiar cu un sentiment de recunoștință că, viața ne oferă o perioadă în care distragerile sunt departe de noi.

Singurătatea este o reper de a-ți interpreta Sinele. Da, este adevărat că, uneori ne simțim singuri în timp ce suntem înconjurați de o mulțime de oameni! Este posibil să spunem „mă simt singur” sau „abandonat”, dar mai degrabă, atunci, descriem o stare psihologică și nu un fapt. Singurătatea este un aspect trăit de majoritatea oamenilor, care duc o viață de izolare, în sensul că, nu pot fi „ei înșiși” sau nu se pot exprima liber. Rezultatul ne-exprimării adevărului interior reprezintă acest sentiment de singurătate.

Solitudinea este necesară dacă doriți să lucrați pentru atingerea un obiectiv. În încercarea noastră de a obține rezultate în viața noastră, în eforturile noastre profesionale și în interiorul corpului nostru fizic, unele mecanisme funcționează mai bine atunci când suntem izolați. De exemplu, corpul tău are nevoie de somn, iar în timpul somnului, ar fi mai bine să fii izolat și bine protejat de întreruperi, dacă vrei să te odihnești. În meseria ta, dacă lucrezi la un proiect care necesită gândire profundă sau calcule detaliate, concentrarea într-un mediu izolat este crucială pentru succesul tău. În aceste momente, solitudinea este foarte binevenită.

Singurătatea este rezultatul oboselii psihologice și al nivelului scăzut de vitalitate. Singurătatea apare de multe ori ca rezultat al unei energii scăzute la nivel emoțional, energetic și mental. Atunci când nivelul nostru de energie vitală scade, simțim o senzație de apatie sau vibrații scăzute care ne fac să ne simțim „goi”. Acest gol este interpretat de mintea noastră ca și cum am fi abandonați undeva singuri. Desigur, așa cum am spus mai sus, acest lucru vi se poate întâmpla în timp ce sunteți chiar în mijlocul oamenilor care, sunt fericiți să vă vorbească sau să interacționeze cu voi, însă acest sentiment poate persista și vă poate face să vă simțiți în continuare singuri.

Solitudinea este o stare naturală de a fi! Venim singuri pe acest pământ și la fel plecăm. Suntem persoane fizice. Dacă ne putem observa existența, vom recunoaște că, deși trăim printre alții, ne trăim viața de unii singuri, în sensul că lumea noastră interioară este doar a noastră. Nimeni nu ne poate trăi viața decât noi. Desigur, suntem conectați și cu întreaga lume, deoarece suntem o piesă dintr-un  „UN” Mare puzzle al vieții, dar, în același timp, fiecare individ este într-un sens singur sau de unul singur.

Cultivarea unui sentiment de armonie în experiențele noastre separate de lume, ne poate ajuta să ne conectăm cu noi înșine, să depășim sentimentul de singurătate și să ajungem astfel să dezvoltăm solitudinea. În acest sens, solitudinea este un profund adevăr spiritual al existenței și doar uitându-ne la stele noaptea, putem înțelege că fiecare planetă sau stea stă singură, ca un diamant strălucitor între alte diamante strălucitoare. Cultivați acest sentiment de a fi singur, dar unic printre alte ființe divine unice, iar acest lucru vă va ajuta să vă apreciați mai mult existența, decât să vă facă să vă simțiți singur.

Un material by Alexander – Northern Deer

Self Development Coach, Healer, Educator of Family Business & Self Management

Northern Deer Alexander

Mulțumesc învățătorului meu, pentru acest articol foarte inspirat și revelator!

Puteți găsi varianta sa în limba engleză aici:

Solitude vs. Loneliness

http://www.theworldofwisdom.com